blog de: Gabriela Savitsky

Aristotel se trezi ca din moarte, smugandu-si trupul de pe patul tare, mirosind a transpiratie veche si a sare. Nu stia daca e ziua sau noaptea, pierduse sirul zilelor. La inceput, le tinuse socoteala in functie de “mese”, adica de ritmicitatea cu care i se aduceau, invariabil, aceleasi conglomerate necunoscute si necomestibile, de parca ar fi fost fierturi de plante putrezite, langa un sfert de paine rugoasa, uscata facuta, parca, din cenusa. Nu mancase mai nimic. Isi facuse palmele caus de cateva ori si bause apa din robinet. “Acum inteleg cum stau ascentii aia fara sa manance cu lunile” isi zise el cu un sentiment de seninatate si usurare. Trecuse toate pragurile psihologice, nu mai era preocupat deloc de ce i se intampla, era gata sa accepte orice giumbusluc al destinului.

Din celulele alaturate se auzeau discutii, injuraturi, povesti. In general, “preventii” isi sustineau nevinovatia. O voce groasa, mormaita, povestea ca o marturisire, ce facuse. O prinsese pe nevasta-sa cu unu’ in pat. Plecase intr-o delegatie si, la gara, isi adusese aminte ca nu are contractul sau cine stie ce hartii, la el. Se intorsese incet, mergand agale. Povestea cum admirase, pe drum, florile albe ale castanilor, ca niste braduleti de zapada. Si ca se bucurase ca mai petrece o noapte acasa, langa “curul cald al nevestei”. Asa se exprima, cu o anumita nostalgie. Ajunsese acasa fredonand, bagase cheia-n yala si intrase incet, sa nu-i trezeasca. Avea si doi copilasi care dormeau ca niste papusele in camera lor, in patucuri. Ii mangaiase. Ii invelise, ca azvarleau din picioare plapuma de pe ei. Le dadu la o parte pe frunte, suvitele ude de somn. Ii sarutase pe frunte. Se duse la baie si se dezbraca fara zgomot, cu gandul sa se strecoare in pat, langa nevasta, pe intuneric. A intrat in dormitor tiptil si, cand sa se bage in pat, in loc de caldura si pielea moale “ca matasea” - asa zicea el - a dat peste un trup paros cu pielea aspra. A sarit ca ars si a tipat. A aprins lumina. Chipul nevestei era altul, lung, surpat inauntru. Ala, unu’ negricios si paros, isi insfaca hainele si cauta sa se-mbrace repede mai mult incurcandu-se. Tremurau amandoi. A simtit ca urca in el un val rosu. I-a infierbantat mai intai matele, apoi i-a aprins inima si i-a intunecat ochii.

- Ce-ai facut, Domnica? numai atata a spus. Ce-ai facut, femeie? E gata viata noastra!

- Si? Ce-ai facut mai departe? il intreba o voce care parea mai autoritara.

- Ce sa fac? Ce era sa fac? Tocmai ca nu stiam ce sa fac. As fi vrut sa-i omor. Asa, dintr-o privire. Sau as fi vrut sa fi plecat dracului, sa nu ma fi intors acasa, sa nu stiu. Da’ ceasu’ rau te urmareste…

I-am lasat sa se-mbrace; nu voiam sa fac scaldal sa nu trezesc copiii. S-au imbracat amandoi. El cu ale lui, toate. Nevasta-mea cu o bluza roz cu decolteu si cu o fusta neagra. Am mers in bucatarie. In locul valului aluia de rosu, acum parca eram inghetat tot. Am facut o cafea. Nevasta-mea a facut… Am baut toti trei cafea si am tacut. Parca eram la un priveghi. Zic: “

- Acuma ce facem? Ei nu zic nimic. Ce facem, tu, Domnica, ca-i gata pita noastra?!!! Ea, nimic. Zi-i ceva, tu, ne sedea asa, ca o muta! Ti-a placut, tu? si cum vorbeam, ma enervam. Am luat-o de umeri si am zgaltait-o.

-Tu! De ce mi-ai facut tu, asta? Spune-mi si mie! Cu cat ea tacea, cu atata furia mea crestea. Cum statea asa, in dreptul ferestrei, nu stiam ce sa fac cu ea. Voiam s-o sterg din mintea mea pentru totdeauna, voiam sa nu mai existe. Voiam sa n-o fi cunoscut niciodata. Intelegeti? si probabil se uita disperat la colegii lui de celula.

- Nu-ntelegeti nimic voi, ba, ca nu ati trecut prin asta, le spuse el cu o voce egala.

- Tu o iubesti, ba? l-am intrebat pe ala. Da, l-am intrebat asa, ca nu ma interesa, nu cu el aveam treaba. El zice:

- Ce sa-ti zic? Nu stii cum sunt barbatii?…-

Zic:

-Nu stiu. Sa-mi spui tu. Cum sunt barbatii?-

- Ei, mai umbla si ei, mai cauta, ca se plictisesc de o singura gaura.

- Tu te-ai plictisit de a ta? il intreb.

Zice:

- M-am cam plictisit, da.

- Si ai gasit-o pe asta?…

- Da, zice el, cred ca asa, sa ma multumeasca, sau sa-l las in pace, am gasit-o pe asta.

Zic:

- Buuuun. Deci nu ti-o trebe.

- Nu-i chiar asa… acum ce sa facem? Ne-ai prins. Spune-ne ce vrei sa faci.

- Nu stiu ce sa fac. Asta e problema, ca nu stiu ce sa fac, le-am zis eu amandurora. Dar cu ea nu mai pot trai, cu steoarfa asta! am racnit eu si m-am repezit la ea, s-o strang de gat si sa-i sparg fata aia de vaca, sa-i sterg zambetul ala vinovat de pe ea. El a sarit in picioare si s-a interpus.

Zice:

- Asta nu va rezolva nimic. O s-o bati si o sa-ti versi mania si pe urma o sa-ti para rau. O s-o vada copiii batuta si o sa mori de rusine. Mai bine te bati cu mine.

- Cu tine n-am de ce sa ma bat; cu tine n-am nimic. N-ai zis tu? Asa sunt barbatii. Mai bine hai sa bem ceva, poate imi vine vreo idee. Sau poate ne-mpacam.

Si m-am asezat la loc. Am baut si am povestit de una, de alta, de viata, de femei, de cate si mai cate. El imi zice la un moment dat, dupa a treia sticla de vin, ca mai coborase nevasta-mea la nonstop si mai cumparase:

- Auzi, da tu, Grigore, nu ti-ai inselat niciodata nevasta?

- Ba da, ba, am inselat-o, am mai inselat-o cand am avut ocazia.

- Si ce crezi tu ca ea nu are aceleasi drepturi, ca om ma refer, cu tine? Zi-mi care-i argumentatia ta!

- Ce argumentatie, ba?! Ce nevoie de argumentatie avem? Ce? Tu ce-ai zice daca ai gasi-o pe nevasta-ta in pat cu altul? Ai felicita-o? Chiar! Ce-ai zice si ce-ai face daca ai fi in situatia mea?

- Nu stiu ce-as zice si ce-as face pentru ca nu sunt in situatia asta. Si eu umblu, plec de-acasa. Inainte sa vin, sun, anunt. Nu vreau sa-mi complic existenta. Stii ce-as zice? M-as intreba de ce nu ma mai iubeste pe mine si are nevoie de dragostea altcuiva, de acest fel de dragoste. Eu am studiat femeile, bai Grigore. O femeie nu te-nseala fara motiv. De cele mai multe ori, te inseala ca sa se razbune pe ceva ce i-ai facut tu, sau nu i-ai facut. Femeile sunt cum sunt copiii. Fac tampenii ca sa-ti atraga atentia. Nevasta-ta nu tranteste oalele, cateodata?

- Ba le tranteste. Eu ma imbrac frumusel si ma duc afara, la terasa sau la birt cand o apuca.

- Pai vezi? In loc sa discuti cu ea, s-o intrebi, s-o descosi de ce-i nemultumita, iti pui coada pe spinare. Si la ea se aduna nemultumirile. Si te trezesti ca stai in casa cu o straina si nu comunici nimic… De cand n-ati mai fost undeva, intr-un loc necunoscut, intr-o statiune, sau intr-un alt oras, amandoi?

- Pai de ce sa mergem, ca avem casa noastra, aici, sa ne ducem nu stiu unde si sa cheltuim bani aiurea?

- De-asta. Ca sa nu te insele nevasta, sa simta ca-i dai importanta si ca te simti bine in compania ei, ca ti-e drag de ea, nu ca vii din obligatie acasa, ca faci din obligatie ce faci, te pomenesti ca te culci cu ea din obligatie…

- Ba, cateodata, da.

- Da de iubit o iubesc, adica am iubit-o pana acum…

- Viata in doi nu e nici usoara, nici tot timpul frumoasa. Trebuie sa lasi de la tine, sa inveti sa faci compromisuri cand e nevoie. Si mai trebuie sa iti pese de celalalt cand pasiunea dispare. Ca aia dispare, dupa 3-4 ani de casnicie. Sau 6, sau 7. Ramane altceva, cunoasterea celuilalt, bucuria de a avea cu cine impartasi ce stii. Dragostea nu inseamna numai sa te regulezi pana se aburesc peretii. Aia nu inseamna mare lucru, e foc de paie. Experiente. Dragostea e altceva… a mai zis negriciosul… - Ce e, ba, dragostea? Zi si mie, sa nu mor prost!

- Trebuie sa descoperi singur. Pana acum nu ti-ai iubit nevasta, numai ai folosit-o. Gandeste-te la asta. Ai crezut ca e o masinarie. Tu apesi butoanele si ea executa. Ti-a facut si ti-a crescut doi copii. Te spala. Te imbraca. Iti face mancare. Face curat. Face toate astea?

- Da. Face. N-am ce sa zic.

- Zici ca si tu te-ai culcat cu alte femei.

- Da, m-am culcat da’ …

- Da’ ce? Deci esti de acord cu toate astea, dar nu esti de acord ca femeia este si ea om!?

- Ba da, sunt de acord dar orgoliul meu e ranit, acuma.

- Dar orgoliul ei nu era ranit daca ar fi stiut cand te duceai tu pe la altele?

- Hai, bai Grigore, zi-ne ce le-ai facut, lasa astea, zise vocea sigura pe ea.

- Nu le-am facut nimic, ba, ce sa le fac? Si de ce sa le fac? Ca m-am gandit mai bine si am iesit cu negriciosul afara, sa ne plimbam.

- Si?

- Si ce?

- Si cand ai venit inapoi, nu i-ai dat omorul lu steoarfa de nevasta-ta?

- Nu. Ca nu m-am mai intors acasa. Si nici nu m-am mai gandit sa fac asta.

- Da ce te-a apucat? Unde te-ai dus?

- M-a apucat asa… ca mi-am dat seama ca … Unde sa ma duc? M-am dus la un prieten. Mi-am dat seama ca n-o mai iubesc pe nevasta-mea si gata.

- Si de ce esti aici?

- Habar n-am. Odata, mai demult, acu vreo doi ani, mi-au furat in tramvai portofelul cu acte cu tot. Mi-am facut altele, am uitat de ala. Acum o spatamana - ca de o saptamana sunt aici - a venit Politia si m-a luat de-acasa.

- Hai, ba nu ne mai taia la piroane aicea! Credeam c-ai omorat-o pe nevasta-ta.

- Nu, ba, n-am omorat pe nimeni. Desi Politia zice ca eu. Nevasta-mea s-a dus la lucru in Italia si acolo a omorat-o cineva.

- Hai, ba! Ne crezi prosti! Du-te ba, ca mirosi a gogosi! Auzi, aia il inseala si el pleaca de-acasa! Pai eu o scoteam pe geam, de la etajul 10. Si ma si uitam cum pluteste!

- Zici ca te-au arestat degeaba. De fapt, toti suntem aicea degeaba, nu-i asa, Firfirica?

Frifirica era unul mic si slab, care statea ciuci intr-un colt si asculta.

- Si cum au ajuns la tine, daca tu erai desparti de ea, de cand zici ca erati despartiti?

- De 3 ani. Da’ mergeam sa vad copiii, o ajutam cu una, cu alta. Cine a omorat-o a lasat in casa portofelul cu celalalt buletin al meu, ala de mi-l furase. Si eu n-am iesit din tara in viata mea.

- Hai, ba! Ce vrajeli! Parca am fi in Mircea Eliade, ala cu strada Mantuleasa! Lasa-ne-n pace, ca esti vrajitor! Auzi! A omorat-o unu’ care-a lasat buletinu’… ! Si el n-a iesit din tara! Ca nu puteai s-ascunzi buletinu’ si sa astepti momentu’ propice, sa mergi cu ala vechi in Italia si sa-i dai omoru’! Hai, ba, Grigore, ca ne crezi prosti! Poti sa te faci scriitor, ba! Ai talent, iti garantez io! zise Firfirica ridicandu-se din coltul lui.

………………………………………………………………………………………………………………………

Discutia arestatilor pe marginea povestii si situatiei lui nea Grigore, discutie care risca sa degenereze in cearta fu curmata brusc de aparitia unui inspector care, zdranganind cheile, il invita pe Aristotel sa-l urmeze. Iesi, inspectorul, un tanar subtirel, blond , cu o fata mancarta de acnee, inchise usa si-l urma. Cand trecura prin dreptul celeilalte celule, Firfirica sari de la locul lui si se repezi in gratii:

- Ha! Te-au gabuit si pe tine, Piztrintule! Te-au ajuns blestemele noastre, ca ne-ai bagat degeaba la bulau! Ce-a facut ba, inspectore, Florine, manca-ti-as portofelu’, asta, procuroru’? Cum a cazut el la pedeapsa! Ha! Exista Dumnezeu! Procurorule, manca-ti-as pantofii tai de 4 milioane, sa vezi ce te ard tovarasii in bulan! Ha! Ha! Lumeo!!! Soseste o bucatica proaspata la mititica!!! Soseste ala de va lua voua soarele, aerul, nevestele si copiii!!! Veni ala de va baga la-ntuneric, baaa!

Pizdrintz se infiora. Nu se gandise la aceasta perspectiva, de a sta impreuna cu hotii, criminalii si borfasii pe care el ii trimitea la inchisoare… Sau macar incerca. De intrat, intra plevusca, pestii mari aveau avocati, bani, relatii, scapau usor cu NUP sau cu amenzi ridicole… Sau cu suspendari. Numai printr-un noroc - daca putea sa-l numeasca asa - fusese, pana acum, singur in celula.

Inspectorul il privi atent. Nu stiau cine e, nu se facuse valva. Fusese de mai multe ori la comandant, e adevarat, dar de fiecare data era trimis inapoi la arest. Acum tot comandantul, Banoiu, voia sa-l vada. Deci era procuror tipul. Ce dracu’ facuse? Calcase pe cineva “mare” pe coada, altfel nu se explica… Era un tip linistit, dar, mai stii?… Il introduse la Banoiu, dupa ce auzisera prin usa “intra!”, saluta militareste si iesi.

- Buna dimineata! rosti Pizdrintz, nu prea convins ca e dimineata, cautand sa ghiceasca dupa lumina ce intra prin ferestre in ce moment al zilei erau.

- Buna ziua, raspunse acesta fara chef, studiindu-l de dupa ochelarii cu rame aurii, sprijiniti de varful nasului.

- Ati verificat informatiile pe care vi le-am dat? intreba infrigurat Pizdrintz.

Banoiu nu-i raspunse. Isi cobori ochii in hartiile pe care le avea pe birou, lua stiloul si sublinie ceva, citi, ntatzai printre dinti apoi si-i supse preocupat de acel ceva ce nu voia sa iasa dintre dintii lui sau nu era in regula in hartia pe care o studia. Isi baga capatul stiloului pe sub ochelari si se scarpina in sprancene. Se hotari, parca, scrise ceva, apoi tusi si-l privi pe cel din fata lui, care se balabanea in picioare de vreo 15 minute, cu o privire alba, “altfel” decat cea din zilele anterioare - isi zise Pizdrintz - simtind cum un fior ii urca pe sira spinarii. “Ceva nu e-n regula, isi zise el, de fapt, nimic nu e-n regula, poate mai bine imi tineam gura” isi zise el.

- Deci, zise Banoiu privindu-l ca pe o scrumiera, facand o pauza, cine sustineti dumneavoastra ca sunteti?

- Sunt procurorul Adalbert Aristotel Pizdrintz, domnule Banoiu, doar v-am spus. Sper ca ati verificat si vi s-a confirmat…

- Ce sa se confirme, dom’le? se rasti incruntand din sprancene Banoiu. Crezi ca noi pierdem vremea si cheltuim banii contribuabilului sa verificam tot felul de eculubratii ale unui si altuia?

- Elucubratii, daca-mi permiteti, domnu chestor sef, asa se zice corect, nu se putut abtine Aristotel.

- Du-te, ba, -n pizda ma-tii! Auzi, nu ma-nveti tu pe mine cum se zice la … astea! sari de pe scaunul lui negru capitonat, cu sprijinitori din lemn de cires, inchipuind niste labe de leu, Banoiu. Nu avea ce sa se confirme nimic din ce ai mancat tu cacat aici, pentru ca tu nu esti Aristotel Pistrit! E simplu ca buna ziua! Ori esti impostor, ori esti nebun! Alege! Ca manifestari ai! Scrie aici, la raport, ca cetateanul neidentificat, care nu poseda acte de identitate, nimic, se espunea in balcon, gol, in dispretu’ legii si a cetateanului! Scrie aici! Puteai sa fii oricine sa fi intrat pe sub usa in casa aia, in care nici nu sta nimeni, ca administratoru’ ne-a declarat ca s-a mutat proprietaru’! Punct! nu esti Pistrint! Cine esti?