Mi-am promis că în această campanie nu voi face consideraţii asupra politicii. Că voi scrie, direct pe blog, o carte. Am început-o, mai mult în joacă, într-o zi, la îndemnurile talibanului care-mi “furnizează” o parte din onomastica personajelor şi îmi povesteşte tot felul de istorii chisnovate. Nu m-am mai lansat niciodată în acest gen de “intreprindere literară”. La început a fost grozav de distractiv. Acum, încep să simt responsabilităţile. Şi faţă de cititor şi faţă de personaje.
O să ziceţi: “ce-are Pizdrintz cu duminica?”. Are.
Duminică, mi-am schimbat “faţa” blogului optând pentru unul mai luminos care se pretează mai bine lecturii. Eu am vrut să inserez pe frontispiciu Muzeul de locomotive aflat în Reşiţa, între cele două cartiere, “operă” a fostului primar al municipiului, cel mai longeviv şi mai cunoscut, Mircea Popa. Un tip extraordinar care s-a zbătut şi a umblat prin toată lumea să găsească, prin depouri, uitate, primele locomotive fabricate în Europa, aici, la Uzinele Reşiţa începând cu anul 1872. A reuşit. Acum, “muzeul” e mâncat de rugină. Deşi este quintesenţa unei istorii industriale de aproape 300 de ani, din această istorie a rămas “marca”, onorată, astăzi, de echipa de handbal UCM care a câştigat Cupa Challange, tot duminică.
Probabil vă întrebaţi ce caut eu la Reşiţa, nefiind reşiţeacă. Am venit aici în 2002, să schimb lumea, îndrăgostindu-mă fatal de peisajele Banatului Montan, peisaje care nu seamănă cu nimic. Să-i imprim viteză. Să fac şi să dreg, cu un entuziasm periculos. N-am schimbat mare lucru. M-am izbit, în încercările mele necugetate, de un zid de cauciuc. Am schimbat altceva, însă. M-am “adâncit”. Am reuşit să mă apropii de mine, chiar să ating cu vârful degetului apa ameţitoare a sufletului. M-am înţelepţit. Am cunoscut un om care a crezut în talentul meu, nevalorificat şi nefolosit, care stătea într-o debara de-a mea ca un harnaşament de cal, prăfuit, inutil. Calul nu mai era, îl pierdusem în câmpiile Timişoarei, luptând cu ştimele alunecoase ale presei… Omul acesta m-a demolat, m-a făcut praf şi pulbere, mi-a demontat toate prejudecăţile, m-a făcut una cu pământul din care sunt şi m-a construit din nou. Bineînţeles că “uit” să-i fiu recunoscătoare, astăzi, ba chiar îl şi sfidez. Bineînţeles că tot ce-a făcut pentru mine, cu sacrificii şi eforturi personale şi, de cele mai multe ori, împotriva voinţei mele, curăţindu-mă cu grijă de toate mizeriile lumii, de toate relele făcute şi trăite, de toată urâţenia şi turpitudinea, mi se pare absolut firesc şi binemeritat. Dar dacă nu era aşa? Dacă nu aş fi avut acest noroc extraordinar, luxuriant?
Aş fi îngroşat cu încă unul numărul mare de oameni care şi-au irosit vocaţia. Aş fi fost încă un ratat, alături de alţi rataţi cu care m-am întâlnit sau mă întâlnesc prin viaţă. Alături de alţi oameni profund nefericiţi, pentru că nu sunt “la locul lor”. Roşi, măcinaţi de propria nefericire pe care o întind ca pe-o pecingine asupra celor din preajmă. S-ar putea ca în final şi eu să constat că n-am făcut ceea ce trebuia cu “talantul” ce mi-a fost dăruit. S-ar putea ca, la sfârşit, să mi se spună: “Nu ăsta era drumul tău”. Dar, până atunci, aşa imposibilă cum sunt, necruţătoare cu prostia şi cinică de câte ori ştiu că e nevoie, nevolnică şi vulnerabilă ca un fir de iarbă, cred în scris, cred în Cuvântul care zideşte. Toţi suntem “zidiţi” din cuvinte. Din cuvintele bune ale mamei, din cuvintele severe ale celor care au vrut să ne-nveţe ceva, din cuvintele rele care au vrut să ne rănească sau să ne distrugă. Lăsaţi să vină la voi doar acele cuvinte care bucură şi încântă. Eu aşa găsesc de cuviinţă.
Mă frământă aceste gânduri încă de duminică. Azi e marţi, au dospit destul. Mă întreb: “Are oare sens ce scriu eu? Îndreaptă ceva, în cei care citesc? Mai poate fi şocat cititorul cu expresii triviale, cu care este bătucit toată ziua, pentru că ăsta a devenit limbajul curent, la noi? Sau a devenit imun? Mai avem nevoie de poveşti, sau ne sunt suficiente poveştile proprii?” Încă nu am aflat vreun răspuns.
Duminică, cineva, Ion Ion, îmi scrie: ”Intrebare retorica: cum putem stimula un curent pentru promovarea/sustinerea unor noi lideri politici in Romania, educati , credibili, in folosul celor multi?
Nu mai putem pierde inca o generatie!”.
Mărturisesc că m-a “dat peste cap” această întrebare aparent inocentă şi aparent retorică. Mi-a frânt duminica-n mijloc, mi-a zburat din minte toate poveştile, toate variantele pe care le construiam, trebăluind şi zâmbind imaginilor închipuite. Pentru că asta e cu adevărat o întrebare.
Datorită malversaţiunilor de tot felul şi inşilor dubioşi care s-au căpătuit din ea, politica a devenit o zonă detestată şi detestabilă, din start, fără să fie nevoie de argumente. Ne e scârbă de politică şi politicieni, noi zicem că de cei actuali, băgând la grămadă, tot, fără excepţie. Credem că asta-i politica: abilitatea unor escroci de a se învârti şi de a-şi face un rost şi avere. Lor şi neamurilor lor.
Cine şi de ce a deturnat într-un asemenea hal ideea de a face politică încât nici nu mai vrem să auzim de ea, vă invit să vă întrebaţi fiecare. Idiosincrazia pe care o manifestăm cu toţii la orice invitaţie de a ne asocia în vederea unei idei, a unui proiect, tot aici işi are rădăcina. În compromiterea ideii de a “face ceva împreună pentru binele general”. Pentru că politica este orice altceva decât ar trebui să fie.
Toată lumea aşteaptă “să facă Iliescu ceva”, “să zică Iliescu cum trebuie făcut”,” să susţină Iliescu pe cine crede dumnealui”.
Păi de ce, tovarăşi? Dacă sunteţi aşa de buni şi charismatici şi l-aţi “pus” pe domnul Iliescu, o vreme, doar în geamul partidului, de ce nu faceţi, spuneţi, credeţi voi ce trebuie făcut, spus, susţinut?
Eu mă gândesc în continuare la ce e nevoie să facem pentru a reda politicii şi pluripartidismului (garanţia democraţiei) statutul firesc. Şi, dacă aş avea puterea să-l exilez pe nenorocitul şi sceleratul de Băsescu, care a murdărit, a scuipat şi a infectat întreaga politică românescă (după principiul popular: o vacă cufurită cufureşte toată cireada) cu damfurile lui otrăvitoare, aş face-o! Nu merităm ca o asemenea dihanie să ne spurce numele.
Şiii…. Update! În sfârşit, a scris diogenecâinele pe blog!!! Daţi o tură!
37 raspunsuri so far ↓
Oana // mai 13, 2008 at 3:21 pm
1. In prima parte sunt de acord cu tine. Daca nu aveam un sot care sa inteleaga ca am o pasiune si ca nu am nevoie de stres in plus, cred ca as fi fost tare nefericita astazi. Acum fac exact ce imi place si incerc sa ma gandesc ca asa va fi mereu, dar niciodata nu stii cu adevarat daca va fi sau nu asa. Asa ca sunt pregatita moral si pentru a lasa condeiul si a ma apuca de munca serioasa. Dar deocamdata imi e bine. Si ar trebui sa ii multumesc si eu public, pentru ca nu am facut-o decat o data, pe o amarata de Prefata care nu a plecat din editura.
2. Daca as avea puterea eu si ai avea-o si tu, atunci ni le-am uni si l-am duce pe mariner prin Bermude, sa fim sigure ca nu se mai intoarce. Hehe, eram mica, dar imi amintesc: “ultima solutie, inca o revolutie”
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 3:31 pm
Oana,
da… in spatele nostru, ca niste sprijoane sunt oamenii care ne iubesc cu adevarat, care sufera mai mult decat suferim noi (ca noi suntem ai naibii de inolenti) pentru esecurile noastre si care se bucura inmiit pentru micile noastre succese (succesuri, dupa caz). Indeobste la ei ne stropsim cand suntem suparati pe lume si ei ne suporta orice-ar fi… Si tot la ei gasim indemnul “continut” in sclipirea ochilor, sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Asta cu turnul de fildes al creatorului e asa, o inventie inepta, menita sa justifice egoismul unora. E adevarat, atunci cand “inventezi” vrei sa fii singur dar vrei, in acelasi timp, sa-l stii pe celalalt in preajma.
Nu-mi plac revolutiile, fie si numai pentru motivul ca, in invalmaseala generala, unii profita de nebagarea de seama si fura diverse… Cred ca oamenii pot fi convinsi sa devina mai rsponsabili, cred in persuasiune si in puterea uluitoare a Cuvantului.
Oana // mai 13, 2008 at 3:34 pm
Hmm, as vrea sa cred ca oamenii pot fi convinsi sa fie mai responsabili. Dar marinerul e de-al lor, bea ca mai apoi sa conduca, mai da cate o tampenie pe gura, se mai baga prin multime si mai gusta din sampanie, mai rade ca… si uite asa le castiga simpatia. Iar romanii cum prefera cate unu’ sa le semene, hmm, eu stiu?
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 3:42 pm
Oana,
ma incapatanez sa cred ca poporul roman nu e asa de prost… sau, oricum, nu e prost la infinit.
Stau de vorba cu oameni simpli, am o anumita usurinta de a relationa cu oricine. Daca acum un an riscam sa iau bataie daca ziceam ceva de Basescu, intre timp, s-au mai lamurit. Zic si ei acum:
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 3:42 pm
“mai da-l incolo, ca numa’ vorbeste a proasta!”
corinacretu // mai 13, 2008 at 3:58 pm
Draga Gabi, ce intrebari iti pui si tu duminica… Adevarul e ca, asa cum spui si aici, cum spune si Oana, din ce in ce mai multi oameni sunt cu adevarat ingrijorati si preocupati de ceea ce se intampla si mai ales de ceea ce se va intampla in continuare. Si eu sper ca lumea s-a lamurit, dar nu sunt convinsa ca pe deplin. Dupa cum vezi, sunt prea multe diversiuni si pentru cei care nu urmaresc atent e greu sa desprinzi adevarul din toate bombele fumigene care se lanseaza in fiecare zi. O zi buna.
Vania // mai 13, 2008 at 4:47 pm
Chestiunile grave nu se postează în zi de 12+1…
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 5:40 pm
Vania,
trebuia să mai scriu o “Filomela”?
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 5:41 pm
Corina,
rolul celor care urmăresc atent este să le explice celorlalţi ce şi cum… dacă au urechi de auzit, dacă nu, nu
Confucius // mai 13, 2008 at 5:50 pm
Intr-adevar buna intrebare! Cu intrebarea asta in minte (formulata un pic altfel) mi-a venit ideea sa imi fac blog. De catava vreme ma tot imping de la spate sa incep sa scriu un ciclu despre mitologia Romaniei moderne, care prin demontarea miturilor sa arate realitatea si resorturile ei. Asta ar fi un prim pas.
Apoi sa vedem cum ar trebui sa fie. Nici asta nu e foarte usor, pentru ca trebie sa fie un sistem posibil, nu o utopie.
Abia la sfarsit se poate incerca o solutie de cum se poate ajunge de aici acolo. Iar asta chiar ca nu e deloc evident. Revolutia e doar expresia violenta a neputintei care nu mai are nimic de pierdut.
Vezi ce comentariu serios am ticluit?
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 6:13 pm
Confucius,
te suspectez de multă vreme că vrei să scrii un comentariu serios şi nu ai prilejul.
Da. E dificil, de aceea orice întrebare de acest gen pare retorică, pentru că clamează o întreagă disertaţie, nu poţi să dai un răspuns într-o frază.
Eu fac o frescă, tu faci o de-mitologizare. E bine. Avem şi câţiva politicieni de vocaţie, Corina Creţu, de exemplu, stăm bine. Vania ne face “promovarea”.
Oana // mai 13, 2008 at 6:31 pm
Confucius, buna ar fi o mitologie romaneasca, pentru ca eu nu prea am gasit nici unde ceva concret.
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 7:05 pm
Oana,
dacă-mi permiţi, are Vulcănescu ceva.
Confucius cred că vorbeşte de “mitologia politică”, de falsele noastre “mituri”…
El poate să te lămurească mai bine.
Confucius // mai 13, 2008 at 7:07 pm
Gabriela,
Politicienii de pofta ii mananca pe politicienii de vocatie…
Oana,
Pana ma urnesc eu, exista o mitologie romaneasca (pe bune - nu ca cea despre care vorbeam eu) excelenta a lui Vulcanescu. E o lectura absolut fascinanta.
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 7:45 pm
Confucius,
subscriu.
Oana,
Mai găseşti şi de Victor Kernbach - cred că am scris bine - ceva…
Dacă nu, la următorul Schimb de cărţi …
dadatroll // mai 13, 2008 at 8:02 pm
Oana da la voi acolon Ploiesti tot timpu ploua?
Oana // mai 13, 2008 at 8:05 pm
Merci, merci, de ei nu auzisem. Raman datoare. La schimbul de carti nu ma bag, ca ma trezesc certata cu toata lumea
Oana // mai 13, 2008 at 8:06 pm
Dadatroll, o ploua in Ploiesti, dar eu n-am de unde sti, ca stau in Pitesti.
Vania // mai 13, 2008 at 8:55 pm
Oana nu vine la SdC, că-i cer toţi Şarama moca…
În plus, se discută numai chestii complicate.
Mi-am amintit că am şi pe Romulus Vulcănescu şi pe Kernbach (cărţile amintite, desigur). Dar, n-am cui să le vând… Aş hali ceva bun! (Sau, cum ar zice Preda: Aşi hali ceva bun…).
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 9:03 pm
Vania,
ce-ai dom’le cu “aşi-ul” ăsta? Lasă-l în plata Domnului!
Păi faci o deplasare la Gresia arămie şi cumpăr eu nişte icre pe datorie, de jos, de la băcănie…Că eu le-am dus la anticariat, în vremurile studenţiei trimbulinde; tot ce era citit era transformat în ţigări… Acuma am devenit mai conservatoare…
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 9:04 pm
Vania,
am văzut ce chestii complicate discutaţi voi acolo…
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 9:06 pm
Vania,
aşa voia omul să scrie, deşi ştia cum e corect, ca o ştampilă, dacă vrei.
Cum mie îmi place să spun Filiaşi - cu accent pe primul “i” deşi ştiu sigur că se accentuează “a”-ul. Dar aşa, de-a dreacu’!
Vania // mai 13, 2008 at 9:13 pm
Vai! Gabriela, aşa pui tu accentul la Filiaşi? Dacă ar afla un renumit blogger…
Mai bine că eu nu ştiu, că nu ştiu ce aşi fi în stare să fac…
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 9:23 pm
Vania,
“deci” cum zice un alt blogger simpatic şi foc de frumuşel (la cunoştinţa căruia am mârâit în gând: “vârstele astea!!!”… ) rămâne cum am stabilit! Fiii-liaşi!
L-am văzut pe renumitul blogger în Polivalentă la meciul de pomină al UCM-ului, câştigătorii Challange-ului. E drept, mulţimea murmura la vederea splendorii artificiilor cum n-au mai fost pe malul Bârzavei: “Mai bine ne dădea salariile! Bani de salarii n-au ăştia da’ să dea sute de miliarde pe artificii!!!” Aşa zicea lumea, de unde rezultă că succesul nu e apreciat întotdeauna cum se cuvine…
Vania // mai 13, 2008 at 10:14 pm
Deci, Fili… aşi.
La noi sunt artificii săptămânal… Metropolă, deh…
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 10:29 pm
Vania,
da’ n-aveţi celengi, sâc!
PELERINUL // mai 14, 2008 at 3:54 am
Ce frumos curge Barzava la Moniom sau alt titlu posibil : Gabi, Gabi gabion pentru imblanzirea apelor.
Vania // mai 14, 2008 at 8:27 am
Am avut în coşmar abominabil! Se făcea că o voce dogită de tabac, aparţinând unei povestitoare, îmi tot repeta: Filiaşi! Cu accent pe primul “i”.
Gabriela Savitsky // mai 14, 2008 at 8:32 am
Vania,
Bine ca nu-ti repeta cu voce diafana numele unei localitati din Croatia, Pulla, se numeste.
Gabriela Savitsky // mai 14, 2008 at 8:47 am
Pelerinul,
daa… e plina de reziduuri ale civilizatiei nostre Barzava… Am scris pe blogul domnului Ion Iliescu ce s-ar putea face la Resita … mai demult, nu mai reiau. E un orasel cochet si cuminte. ar putea fi si frumos, dar inca nu e posibil. Si nici nu stiu daca va fi vreodata, in viitorul apropiat.
Vania // mai 14, 2008 at 8:54 am
Gabriela,
chiar mă întrebam cât vei rezista fără să scrii vorba cu pricina…
Gabriela Savitsky // mai 14, 2008 at 9:05 am
Vania,
cam cat rezisti si tu sa nu scrii “asi”. Si daca ma mai buzariti mult, nu mai pot sa scriu urmatorul “episod”, vorba Satmarencei
Vania // mai 14, 2008 at 9:40 am
Gata, ne ţinem gura!
satmareanca // mai 14, 2008 at 10:14 am
În sfârşit, Vania! Las-o pe Gabi să ne dea episodul X, musai să termine cartea până la 1 iunie
Deja nu mai ştiam dacă să comentez postarea sau comentariile voastre, ambele sunt la fel de interesante
dadatroll // mai 14, 2008 at 6:56 pm
Atunci de ce ai tot timpu palarie in cap daca nu stai in Ploiesti?
Gabriela Savitsky // mai 15, 2008 at 10:10 pm
dadatroll,
îţi răpund şi eu că abia azi mam prins ce-ntrebi. Oana nu poartă pălărie, da’ i-o dau eu când intră pe blogul meu că aicea plouăn truna.
De ce plouă? Pen’ că e verde tot şi tresă crească.
kmi // mai 27, 2008 at 5:38 pm
Cat de frumos ai scris despre omul care te-a demolat si recladit…mi s-a intamplat si mie si, pentru o secunda, in timp ce citeam am vrut sa dau direct copy/paste, cu link, intr-o postare la mine…ar merita…ma mai gandesc. Mai departe, n-am mai putut sa ma concentrez…scuze…
Scrieti un comentariu