” Ufff! Mi-e rău, cred că mă învoiesc astăzi. Să văd în ce ape se scaldă Beleşcoescu şi “o tai”. Am început bine ziua. Aristotel nu răspunde la telefon şi nici nu apare, ăsta s-a baricadat în birou şi nu iese de-acolo, toată lumea e întoarsă pe dos… Fain!” îşi zise Cristina, în timp ce-şi turna cafea din filtru în cana ei cu inimioare mov. Telefonul de pe birou sună prelung. Cristina ridică automat receptorul:
- Direcţia Anticorupţie! Bună dimineaţa. Spu-…
- Bună dimineaţa! Umbroiu sunt.
- V-am recunoscut, bună dimineaţa. Cu ce vă pot ajuta? spuse Cristina încercând să tragă de timp şi de firul aparatului ca să ajungă să bată cu piciorul în uşa lui Beleşcoescu înainte de a apăsa pe tasta care trasferă apelul.
- Tu, cu nimic. Dă-mi-l pe Beleşcoescu! spuse vocea uscată, rece.
- Numai puţin, vă rog…
Tot trăgând de fir, aparatul telefonic o luă la vale pe birou, în cale trase şi cana de cafea pe care-o răsturnă peste nişte dosare şi se prăbuşi cu un pocnet sec pe podelele laminate. Se mai auzi doar un piuit intermitent. Legătura se întrerupsese.
“Poftim!” mormăi Cristina neştiind ce sa facă mai întâi, să şteargă cafeaua, să ridice aparatul telefonic sau să-l strige pe Beleşcoescu. “Să vezi ce-mi face Umbroiu! Numai dacă am noroc să se fi stricat rablamentul de telefon…” Ridică aparatul, puse receptorul în furcă şi-l verifică. “Funcţionează. A scăpat şi de data asta”. Luă apoi receptorul şi-l puse alături, să sune ocupat. “Fire-ai tu al dracu’ cu filmele tale!” zise Cristina nervoasă şi dădu buzna în biroul lui Beleşcoescu. Din braţele lui ţâşni Alma - ”meduza” cum îi ziceau ei -, colega lor, încheindu-se înfrigurată la cămaşă.
- Tu nu ştii să baţi la uşă? Ce-i aicea, târlă? se cocoşi Beleşcoescu. Aveam o “convorbire”…
“Meduza” se aşezase pe unul dintre scaune şi se prefăcea că se uita într-un dosar.
- N-am eu treaba “convorbirilor” tale - zise Cristina cu o umbră de ironie în glas - dar a sunat Umbroiu.
- Şi de ce nu mi l-ai dat? spuse cu glas gâtuit Beleşcoescu, schimbându-se la faţă.
- Păi cum să ţi-l dau dacă nu răspunzi de o oră la nici un apel?
- Pizdrintz n-a venit? se mai interesă, profesional, şeful.
- Nu. Şi nici nu răspunde la niciun telefon.
- Îi tai zilele, gata. Lipseşte de trei zile, îi facem referat de absenţe nemotivate şi-l dăm afară! Ce crede el? se ocoşi mai departe şeful Cristinei.
- Eu zic să aşteptăm să dea un semn, zise Cristina şi ieşi.
Mai paţise şi altădată pozne cu telefonul. Odată, când era ea pe la-nceput şi nu prea ştia “treburile” prin instituţie, a sunat, pe la 2, Umbroiu. Cristina i-a făcut legătura lui Beleşcoescu, fără să-l prevină. Ce i-au păţit urechile ei după asta! Mai târziu a venit Lache şi i-a povestit, cum povesteşte Lache, cu haz, ce se întâmplase.
Lache îl imita perfect pe Beleşcoescu şi, când acesta lipseşte, el le dă câte o reprezentaţie. Şi povesteşte Lache ca şi cum ar fi celălalt:
- Băă, şi mă uitam la un film porno, cu boxele date maxim. Mamă, băă, şi era o bunăciune acolo! Băă, să te scoale şi din cavou , băă, să i-o tragi! Şi cum mă uitam eu şi eram tot ud şi transportat, bă, aud ca prin vis telefonul. Cum eram băgat, bă, în film, mă-nţelegi, nu ştiu cum dracu’ am crezut că mă sună aia din film, bă. Eram topit, ce mai! Eram pe altă lume! Răspund eu, tot încălzit. Când colo, cine crezi că era? Băă, era socru-miu, futu-l în gură de martalog! Băăă, era Bătrânu! Zice, ştii cum vorbeşte el, parcă are un par înfipt în cur tot timpu’: < Credeam că am sunat la o intituţie publică. Când colo, am nimerit la un bordel!> şi zdrang! închide telefonul. A trebuit să dau o grămadă de explicaţii; că un coleg voia să vadă un promo la un ţidi şi s-a băgat la mine în comp şi io ieşisem … Bă, a fost naşpa! Se auzea în telefon cum gemea aia şi ţipa, că nu închisesem sonoru’… Cred că zicea de oftică, Bătrânu, că ar mai f… şi el da’ nu mai poate şi aici râdea satisfăcut Lache, recte Beleşcoescu.
Cristina puse receptorul în furcă şi se apucă să şteargă cafeaua întinsă pe birou şi pe jos. Telefonul ţârâi din nou.
- Îmi cer scuze, zise Cristina repede…
- Lasă scuzele, fă-mi legătura imediat, zise vocea aceea seacă şi rea încât părea că aparţine unui robot.
Cristina făcu legătura dar, ca niciodată - altfel nu era indiscretă şi băgăcioasă (acum aşa îi “şoptise” instinctul ei infailibil) - ascultă mai departe în receptor.
- Bună dimineaţa, să trăiţi! se auzi vocea mieroasă a lui Beleşcoescu.
“I-o-te-al dracu’, poate să fie şi umil ăsta”, gândi Cristina.
- Numai bună nu e! rosti sec cealaltă voce.
- Da’ ce-am făcut? zise plângăcios Beleşcoescu. Vă rog să mă iertaţi, dacă …
- Lasă iertările! Ţi-am zis să ai grijă de dosarele alea, să nu le plimbi pe la toţi procurorii din instituţie. Şi ţi-am mai zis, parcă, dacă-mi aduc eu bine aminte, să nu cultivi stări conflictuale cu subordonaţii!
-Mi-aţi zis, să trăiţi, şi aşa am şi făcut! Numa’ cu Piz drintz … se milogi Beleşcoescu.
- Păi despre el e vorba, măi băiete! Că, din cauza conflictelor tale, şi-a făcut copii după dosarele alea şi … Şi acuma o să avem probleme.
- Ce probleme? Eu n-am făcut nimic! L-am înjurat odată, e adevărat, da’ şi el mi-a zis că sunt procuror făcut la apelul bocancilor. Că am făcut Dreptul la Postliceala de nuntaşi din Azvârlita, aşa mi-a spus! Şi m-a jicnit în faţa tuturor fraierilor de-aici…
- Păi vezi? Tu îi numeşti fraieri şi te cerţi cu ei şi ei “te lucrează”… Şi ce? Ţi-ai făcut cumva studiile la Sorbona? Dacă nu mă implicam eu …
- Păi Pizdrintz nici n-a mai venit … şi îi trăsni deodată o idee prin cap lui. Tată socrule, să nu-mi zici că a luat dosarele şi s-a dus cu ele mai sus, sau mai rău, la presă! Direct îl omor dac’-a făcut asta!
- Unu! Ţi-am zis că în relaţiile de serviciu nu suntem rude! Bă! Ţi-am zis sau nu?
Cristina îngheţă. “Ha! Ce ţi-o trage Bătrânu’! Acuma nu mai eşti şmecher?” se bucură ea.
- Te-am pus acolo că am vrut şi am putut! În profesie nu am rude, bă! Şi doi, nu mai fă tu supoziţii!
- Să trăiţi! Mă iertaţi! Am uitat…
- Aşa ai tu memoria scurtă! Vezi să nu mi se scurteze şi-a mea, să nu te mai recunosc! Ascultă la mine! Îi faci lu’ ăsta, lu’ Pizdrintz, cerere de concediu fără plată, pe perioadă nelimitată! Şi i-o antedatezi, adică de săptămâna trecută e treaba asta! Ai inţeles? Restul nu te priveşte. Dacă vine cineva, <dom’le, şi-a făcut cerere de concediu, a zis că pleacă într-o călătorie în străinătate>, atât, ai auzit?!
- Auzit! Fac, să trăiţi! Am înţeles! Da’ ce s-a întâmplat?
- S-a întâmplat că din cauza gurii tale căscate şi mari ăsta şi-a copiat dosarele alea. M-a sunat Bănoiu şi mi-a zis că ăsta a venit şi … în fine, mai multe nu trebuie să ştii. Oricum, nu mai reprezintă niciun pericol, l-am scos din sistem, poate să vorbească ca televizoru’ da’, pentru orice eventualitate…, mai zise Umbroiu mai mult ca pentru el.
La capătul scărilor apăru, jovial şi vesel, Lache şi Cristina fu nevoită să aşeze receptorul în furcă. Se aşeză gânditoare pe scaun şi mâzgăli cu un creion pe o foaie, după ce îl salută, formal, pe Lache.
- Ai nişte cafea? întrebă acesta văzând-o că nu-i în apele ei.
- Auzi, tu nu mai ştii nimic de Aristotel? îl întrebă Cristina.
- Nu. Din seara aceea, când ne-am întâlnit la strep tease, nu l-am mai văzut. De ce?
Aşa … Întrebam şi eu …
33 raspunsuri so far ↓
Vania // mai 12, 2008 at 2:47 pm
Eu am încredere în Procuratură! Cu Pizdrinţ şi Beleşcoiescu…
Gabriela Savitsky // mai 12, 2008 at 2:58 pm
Vania,
mai lipseste personajul ala al lui Marin Preda…
Vania // mai 12, 2008 at 3:03 pm
Da, Paloş, sau cum îi zicea…
La cât te ştiu de crudă, cred că vei lăsa Procuratura fără Paloş, doar cu celelalte elemente…
Gabriela Savitsky // mai 12, 2008 at 3:08 pm
Vania ,
eu, cruda? La 40 de ani?
Vania // mai 12, 2008 at 3:13 pm
Nu mai tot zice în public, că cei mai mulţi te cred de 36!…
Oana // mai 12, 2008 at 5:44 pm
In sfarsit, de cand asteptam continuare. Mai, si eu am fost la strep tease, dar tot am ajuns acasa, adica m-or mai vazut oamenii de atunci. Acum nu sunt sigura daca si eu pe ei. Dar unde-i baiul? Aristotel o veni el.
Cat despre “in relatiile de serviciu nu suntem ruda”, hehee, ce exeperienta am. Parca il aud pe omul ala gras, dar n-am chef sa-i zic pe numele de ruda.
Gabriela Savitsky // mai 12, 2008 at 6:00 pm
Oana,
apare şi Aristotel… poate mâine. Am învăţat de la Vania că, în general, oamenii citesc cu uşurinţă dialogurile.
CELLA // mai 12, 2008 at 6:46 pm
Au,dacă ştiam din prima în ce “mediu” instituţional lucrează Aristotel eram mai circumspectă cu printatul
acuma ce-oi face ce-a mîncat lupul
cam scurt azi,spo şi-o săptămînă “inspirată”
Gabriela Savitsky // mai 12, 2008 at 6:51 pm
Cella,
cu circumspecţia e o problemă, când e vorba de asemenea instituţii… niciodată nu eşti destul de circumspect.
M-am şmecherit şi eu inspirându-mă de la Vania. Decât să mi le “hăcuiască” el, le hăcuiesc eu.
Sper să fie inspirată. Helicobacteru’ îşi vede de treabă şi, din vreme-n vreme, mi-aminteşte că nu i-am dat tratament.
Cum luna asta mi s-a “impozitat” deplasarea la Bruxelles… am declarat “pas”.
Vania // mai 12, 2008 at 7:02 pm
Uite, că mai învăţ şi eu una-alta! Nu ştiam că se poate da link şi la comentarii.
CELLA // mai 12, 2008 at 7:33 pm
Eu zic să-i daţi Helictobactreului tratamentul că Bruxelles-ul ăla nu pleacă din loc rămîne şi aşteaptă ( iar ce-a fost s-a impozita,nu ştiaţi că în românica se pune impozit pe plăceri : lol: ? )
cînd cu spitalul,nu zic din superstiţie,v-am dorit şi eu p-acolo de însănătoşire şi nu vreau să se repete (spitalizarea) că n-aveţi dvs.timp de prostiile lor, aveţi a scrie şi noi a vă citi
Cît despre hăcuire,nu vorbiţi cu păcat,dl.V cizelează nu face dumnealui hăcuieli că nu-i Popescu Dumnezeu, ce fras,ăla-i dus demult
Gabriela Savitsky // mai 12, 2008 at 7:52 pm
Vania,
după ce-l scrii tre’ să dai edit, să poţi linkui. S-o putea şi altfel, da’ nu mă pot concentra…
Gabriela Savitsky // mai 12, 2008 at 7:55 pm
Cella,
draga mea, problemele mele sunt atât de prozaice … încât nu merită scrise.
Iar cu hăcuitul, am glumit. Tot timpul mai glumesc, să mai treacă vremea…
Popescu sunt eu, nu Vania.
Vania // mai 12, 2008 at 9:45 pm
Gabriela,
după cum e adevărat că tu eşti Popescu, la fel de adevărat este că Cella nu-i Crisatcross…
Gabriela Savitsky // mai 12, 2008 at 9:54 pm
Vania,
am vrut să-i atribui şi ei un blog, ceva… că prea fain comentează. modific mîine că acuma-s gaie pe politică…
Vania // mai 12, 2008 at 9:58 pm
Offf, politica! Eu credeam că eşti la Filomela XL…
agnosticus // mai 12, 2008 at 10:05 pm
Prozaicul generează cea mai bună literatură. Ai surprins exact mentalul cotidianului. Iar numele alese sunt relevante. M-ai cucerit şi m-ai făcut să stau mai mult de o oră citind foiletonul.
Oana // mai 12, 2008 at 11:29 pm
Mai V, pai trebuia sa ma intrebi ca eu stiam ca se poate da link si la comment. Si da, Gabriela, doar cu editarea. Si da si aia cu dialogul
sfinx667 // mai 12, 2008 at 11:58 pm
Ioi Doamne, vorbiti intr-una…. cand faceti pauza sa-mi dati un semn, sa vin si io cu ceva cantece, si ceva strigaturi…de lupta, evident…ce dai ba…vedeti…mereu ma ciufuleste, asta e Gabi, cica sa nu mai fiu Xena, sa ma fac Ninja…ca prea sar in ochii unora…sarile-ar…auuuu…ii Vania pe aci…sper ca nu ma auzi…iar ma trece la catastif cu datorii si iar ma paruie Gabi…..ca umble bezavenga….sunt cam tri lu li lu…dar beu un red bull….asa am primit indicatiuni pretioase de la doamna Zora…
Gabi…..mama mi-a confiscat toata cafa, ma fata, toata, toata….asta e viata???….. no zai si tu….zau ca plec in lumea larga…offf, lume off…
haide zdravo…io in procuratura nu am incredere, casapeste-i pe toti drugarita…sa ma simt si io bine virtual macar, ca motan inca nu gasii…deh…e sarboaica pe faza, ma pazeste…
vise senine si o saptamana bogata in impliniri si zambete si…saraca in derbedei ofticosi pe la servici…de la visele erotice mi se trage…
Sibilla
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 8:26 am
Sibilla,
ma faci sa-mi para rau ca nu mi-am poreclit personajul principal altfel…
Conform bancului cu “Balada soldatului”. Cica o stire pe surse < La cinematograful moscovit ruleaza filmul erotic Baba i-o da soldatului. A doua zi apare o erata: < Nu era un film erotic, ci unul eroic, si numele lui este Balada soldatului nu Baba i-o da soldatului…
Cu increderea mai incerc… oamenii merita tot timpul trei sanse.
Corect se spune “vise eroice”.
Motanii nu stau pe net. Tuturor potentialilor motani le e frica de Xena.
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 8:30 am
Agnosticus,
ma bucur foarte mult ca iti place. Asta si pentru ca nu esti din “gasca” - prozaic vorbind, te-am descoperit la Corina (ea strange comori
) si mi-a placut cum scrii… Motiv pentru care te-am bloginrollat fara sa-ti cer acordul.
Am luat o gura de aer, azi, citind comentariul tau. Ieri am facut un brainstorming cu Vania si am ajuns la concluzia ca suntem indecenti si promovam limbajul trivial si ne-am facut tot felul de mea culpa.
Dar, daca un spirit subtire ca al tau nu a fost socat, atunci e-n regula.
Merci.
Vania // mai 13, 2008 at 8:49 am
După îndreptăţita “mea culpa” de ieri, azi am postat un episod decent…
CELLA // mai 13, 2008 at 11:09 am
Domnul V. aveţi ,ca totdeauna,dreptate …
NU-S !!!
sunt şi eu o biată babă lecturătoare şi adirătoare
dacă-s în plus gavariţi şi paşloi
CELLA // mai 13, 2008 at 11:11 am
ADMIRĂTOARE,desigur
dar cum azi este şi şi
îmi dete superstiţia peste degete
sfinx667 // mai 13, 2008 at 12:16 pm
AAAA… m-ai adaugat in blogroll….. hvala lepo
O zi senina Gabi draga, eu mai am o zi de respiro, de maine pe redute minunato
Nu caut ” motani ” pe net, doar ma stii, sunt pretentioasa si prea zbuciumata, cred ca eu caut altceva, si tu stii bine,stropul acela de senin il gasesc prin Zoran, Vladut, zambetele copiilor, copacii mei dragi si da, voi prietenii mei dragi, tucu-va si sa-mi traiti cu totii
pretuire si prietenie sincera ,
Sibilla
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 12:20 pm
Sibilla,
te-am prins! Tu nu citesti nimic, numa’ comentezi! Esti in blogroll de o saptamana, cel putin… E drept, sub alt nume.
agnosticus // mai 13, 2008 at 1:08 pm
Numele personajelor sunt deosebit de sugestive. Pizdrintz şi Beleşcoescu îmi evocă numele îngeraşului din “Cartea Raiului”,a lui Iţic Manger, îngeraşul Pişulică.
Nu am motive să fiu şocat. Îmi place enorm modul în care scrii. Iar despre faptul că nu sunt în gaşcă, indrăznesc să cred că nu v-ar deranja o prezenţă în plus.
Gabriela Savitsky // mai 13, 2008 at 1:59 pm
agnosticus,
Ba din contra! Ne bucura orice “degustator” de literatura. Cum o fi ea, mai piscatoare, mai dulce, mai nobila… Te invit si pe blogul “fratelui” Vania.
Leapşa - zece cărţi … « Sătmăreanca // mai 14, 2008 at 12:12 am
[...] curs de scriere, în direct pe blog, “Povestea Filomelei Pizdrintz şi a lui August Palton” de Gabriela Savitski. Nu ştiu cui să dau leapşa mai departe, răspundeţi cei care [...]
turnavitu // mai 14, 2008 at 8:48 am
Este o varianta la Pizdet ?
Gabriela Savitsky // mai 14, 2008 at 8:53 am
turnavitu,
nu stiu sa-ti spun, dar e interesanta ipoteza. E un nume intalnit in Banat, asta, Pizdrintz. E de origine germana.
Vania // mai 14, 2008 at 9:51 am
Mi-a trăznit ieri numele Robert Iobăgeanu…
Ca personaj, nu ştiu ce-ar putea fi. Eventual, un fel de critic literar…
Gabriela Savitsky - Povestea Filomelei Pizdrintz şi a lui August Palton (XXI) « Ioan Usca // iunie 20, 2008 at 6:38 pm
[...] Gabriela Savitsky - Povestea Filomelei Pizdrintz şi a lui August Palton (XXI) [...]
Scrieti un comentariu