Sărut mâna mamă,
Leagăn de aur, răsuflare răcoroasă pe rană…
Te rog să mă ierţi.
Nu-ţi calc pragul cu anii
Nu te sun. Nu mă cerţi.
Ca un abur de raze
eşti în tot şi în toate…
Sunt departe,
Dară castanii din curte încă mă ştiu,
Nu-i aşa?
Ştiu că te uiţi pe fereastră ceasuri întregi,
În neştire…
La radio, cineva glăsuieşte o ştire
Cum că fiica ta,
un nume oricare,
A făcut şi a dres…
Tu mă vezi între vis şi eres,
Cum umblu desculţă prin iarbă
În rochiţa albastră…
Pe sticla de la fereastră,
Ţi-am scris primul poem
Cu un cui ruginit.
M-ai adus în lumea aceasta, din Răsărit,
Şi m-ai pus în Lumină.
Mi-e tare dor, mamă,
De vorba ta lină.
De liliac şi bujori…
Tu ai plâns până-n zori
Neştiută de nimeni
De prea multe ori.
Sărut mâna,
Mama mea de Lumină,
De două ori.
Update 1: Intrerup, deocamdata, sirul intamplarilor din viata Filomelei, din viata etalonului multor femei, pentru ca Vania (fara link) mi-a reprosat ca in Saptama Patimilor nu se scriu asemenea lucruri… Desi eu cred ca patimi sunt si patimirile bietei Filomele pe care o vad, multiplicata, esentializata, in multe femei care trec prin ochii mei…
Asa ca azi, in lupta cu balaurul creatiei, m-am invins pe mine cu toate orgoliile mele de demiurg al acestor minunate personaje (zic eu). Si am scris un poem, dedicat tuturor mamelor care isi astepta copiii acasa, de Paste…
Update2: La presiunile inimaginabile ale lui Vania, proferate si pe telefonul mobil, si pe mess (-ul care nu functioneaza aici din pricina calitatii computerului “scos” de la casare si facut cadou de un binevoitor, pe motiv ca si-asa il arunca) care au debutat cu “invaluri” si s-au sfarsit cu santajuri (sau santaje, cum o fi corect, ca la “succesuri”, nu?) trecand si prin binecunoscuta mituire, fac cuvenita reparatie: Nu mi-a reprosat nimic Vania, doar ca mi s-a facut dor de mama, un dor mistuitor. Si, ca sa nu fiu sentimentaloida, am folosit acest pretext, pe care il utilizez frecvent si in relatiile de serviciu (De exemplu, la solicitarea sefului de birou de a face o cerere de invoire neplatita pentru perioada in care am fost la Bruxelles, am replicat mormaind: “Lasa ca va spun eu lu’ Vania, sa va faca slujbe pe cap, sa va luati lumanari din banii astia sau mai bine sa va transforme in Caius, in scrierile lui”).
Update3: Si, o recomandare a mea: http://nraducanu.wordpress.com/
13 raspunsuri so far ↓
Vania // aprilie 23, 2008 at 10:53 am
Răsăriteană iubire.
Dar, fă te rog erata! Nu ţi-am reproşat nimic, ce tot mă-nvinovăţeşti? Sugeram doar să nu mai fi atât de sadică cu sărmana Filomela, căci nici măcar Caius nu a trecut prin necazuri similare…
Gabriela Savitsky // aprilie 23, 2008 at 11:00 am
Oare nu a fost Iuda trasformat in Marele Culpabil? Oare nu prin tradarea lui (pusa la cale, cum aflam) a fost posibila implinirea Destinului lui Iisus?
Asa ca, pentru nevoile demonstratiei, m-am folosit si eu de o chichita auctoriala…
Decat sa o adune barbata-su beata pulbere din bar, am salvat-o pe Filomela printr-o cazatura strasnica… Femeile fac adesea “caderi de calciu”… Cred ca aveau gresie aramie pe jos, in barul ala…
Vania // aprilie 23, 2008 at 11:03 am
Pe gresie se poate sta foarte confortabil! Aş povesti mai multe, dar mi-e că află tot Buxelles-ul…
Gabriela Savitsky // aprilie 23, 2008 at 11:14 am
Vania,
asta e redundanta, deja… Ce sa mai afle Bruxelles-ul?
Vania // aprilie 23, 2008 at 11:44 am
Update:
Se zice în popor că nu-i bine să tromboneşti în Miercurea Mare…
Auzi! Presiuni inimaginabile… Pe mess, da, recunosc!
kmi // aprilie 23, 2008 at 1:02 pm
Eu pentru poezie sunt pe aici, nu ma bagati in seama, si vroiam sa spun ca o regasesc si eu pe mama in poezia aceasta superba…tot “da” e si pentru “Filomela - esentializata, multiplicata”
Spor la treaba, tuturor, in continuare
Gabriela Savitsky // aprilie 23, 2008 at 1:10 pm
kmi,
noi am munci dar nu ne lasa Vania… bine ne face!
Si eu o recunosc pe mama in poemul meu…
“Da” Filomela este reprezentantul tuturor femeilor neiubite din lumea asta…
Sa-ti spun ceva. Orice fel de de feminism imi repugna. O femeie nedaruita vietii si dragostei - indiferent de consecinte, cum se vede - mi se pare un batz fara rost. Cine nu iubeste, cine nu coboara in Iadul incertitudinilor, cine nu urca in Raiul fericirii si al impartasirii din celalalt nu are din ce sa renasca. Dar astea sunt consideratii filozofice, sa lasam literatura sa vorbeasca.
kmi // aprilie 23, 2008 at 1:16 pm
Sunt destul de nerabdatoare sa citesc continuarea povestii. Eu sunt putin feminista, de exemplu, la un moment dat scoteam pe gura niste vorbe care spuneau ca “nu cred ca exista femei proaste, ci doar femei nepotrivite in locuri nepotrivite”…fiind calificate astfel, din eroare.
Mergand mai departe, cred ca multe dintre noi putem ajunge in situatii…nepotrivite si suntem etichetate cu usurinta, fara pic de remuscare…Ma rog, bat campii, poate.
Abia astept sa mai postezi, dar nu o zic ca o “presiune”, o sa astept cat e necesar, mai ales ca nu ne lasi sa ne plictisim…
sfinx667 // aprilie 23, 2008 at 1:29 pm
….offf…..mi-am amintit de majika Darinka, Dumnezeu s-o hodineasca in pace….si de mama, si de multe alte mame….
felicitari Gabi….si…multumesc )(
Sibilla
Gabriela Savitsky // aprilie 23, 2008 at 3:21 pm
Sfinx667
Să-ţi fie cu noroc!
SorinPLATON // aprilie 24, 2008 at 10:09 am
Paste Fericit!
http://sorinplaton.wordpress.com/2008/04/24/paste-fericit-tuturor/
1=
jurnalulflorentinei // mai 6, 2008 at 12:22 am
Frumoasă poezie.
si mie mi-e dor des de mama. mai ales că ne despart aproape 2000 de km.
Ah… mi-e dor de mama!!!
Cred că am să o sun acum, chiar daca in România e trecut de 12 noaptea…
numai să-i aud glasu-i dulce…
Gabriela Savitsky // mai 6, 2008 at 7:09 pm
jurnalulflorentinei,
mă bucur şi mă întristez… Ăsta e scopul artei, vorba lui Maiorescu ca prin imagini să “deştepte” simţiri şi emoţii… E trist că prea multe mame nu merită să aştepte… şi ele, totuşi, aşteaptă.
Scrieti un comentariu