blog de: Gabriela Savitsky

(continuare)

Răcoarea serii era străbătută ici-colo de lătratul intermitent al unor câini de curte, câini care latră hotărât şi de cârcâitul speriat al câte unei găini. În mahalaua Sicofanţilor, seara are miros de lapte afumat, de mujdei de usturoi şi de ceapă prăjită. Până la lăsarea nopţii, parcă fiecare minut coboară scara întunericului cu o treaptă. Nea Ghiţă, alergând după porc pe uliţă, îşi pierdu un şlap, călcă strâmb pe-o piatră rotundă, îşi suci glezna  şi-şi pierdu echilibrul prăvălindu-se cu bufnitură în praful de-l înconjura ca o aură.

- ‘Tu-ţi naşterea şi încreţirea mă-tii de umflat! De nu te fac eu io grătare în seara asta, să nu-mi zici mie Ghiţă! Aliu-valiu! Picioru’ meu! Titiiii!!! Grijania şi anafura cui te-o făcut!

Nea Titi, auzind zarvă şi mai ales numele lui strigat prin fereastra dinspre curte pe care o ţinea veşnic deschisă -  ori, dacă era iarnă, cu perdeluţa scoasă din cui să vadă cine mai trece pe uliţă -, îşi luă în viteză tenişii lui ferfeniţiţi, încălţaţi numai pe vârful piciorului şi se repezi pe scări. Nea Titi avea casă chivernisită, cu patru camere bune, în două dintre ele nu stătea nimeni. Numai în cele dispre curte se mutase el cu coana Vetuţa de când ieşise la pensie.

- Adică pentru ce am muncit io, toată viaţa? Să stau în chichineaţa aia din fundu curţii? a exclamat el la “şedinţa” obişnuită de vinerea de la “nonstop”, unde bea “jamăici la botul calului” împreună cu alţi pensionari în timp ce puneau ţara la cale. “Adică nu merit eu atâta lucru (adică să stea în casă, ca oamenii) după ce mi-am bătut 35 de ani şperlă-n c…r prin stepă, să le facem conducte şi să le dăm gaz acuma la ioropeni? Stau şi eu după normele ioropene. Numa baie mai trebuie să-mi fac!” Asta era singura neîmplinire a lui nea Titi. Îşi făcea baie zilnic într-un lighean mare, verde, rotund ca un ciubăr, pe care i-l căra coana Vetuţa în casă, lăsa perdeaua, punea apă fierbinte din cazanul care dormita permanent pe plită, adăuga apă rece din găleata de tablă, o verifica cu cotul până o potrivea din fierbinţeală - numai bună - şi-l striga pe nea Titi: “Titiii!!!! Titiiii! Da matale nu mai termini odată cu poveştile? … Hai că ţi se răceşte BAIA!!!”

Nea Titi când auzea de baie, lăsa tot. Nimic nu-i plăcea mai mult decât să adaste despuiat în apa călduţă, mirosind a flori de câmp şi a ce-i mai punea coana Vetuţa în ea “să miroasă frumos”. Uneori se “prindea” sforăind şi, trezindu-se, îşi dădea seama că apa e rece demult. Se învelea repede în prosoapele care-l aşteptau, împăturite “ca la otel”, pe scăunelul de lângă cădiţă şi apoi fugea în cealaltă cameră, la televizor, să vadă “ce-au mai făcut ăştia”. Urmărea ştirile cu sfinţenie, ştia mai bine decât orice analist politic încotro “bate” fiecare politician, în ce gaşcă e, ce avere are şi ce învârte.

Când estima coana Vetuţa că şi-a terminat Titi al ei ”scăldatul”, se furişa binişor, strângea prosoapele, le ducea afară şi le întindea pe sârmă să se zvânte să nu le bage ude în coşul de rufe; câteodată, când era mai bine dispusă, îşi băga nasul în ele şi le mirosea … miroseau ca Titi în vremurile de demult când dormeau înlănţuiţi, când se întorcea el acasă de la Kazahstan, după un an întreg. Când sosea, era negru tuci, nu-l mai cunoşteau nici copiii. Odată, cum venise el cu trenul de noapte, dimineaţa a ieşit ca omul prin curte să vadă de una, de alta. Domnul Ghiţă, vecinul lor, s-a uitat, s-a sucit, s-a frăsuit şi o dată s-a apropiat cu paşi mari de gard.

- Domnule, nu te supăra! Nu ştiu cine eşti. Dar îţi spun că ai greşit strada şi casa. Femeia asta e măritată şi are copii. Eu o ştiu femeie serioasă. Bărbatu i-i plecat în Rusia, la conducte. Dumneata n-ai ce să cauţi aici, ziua-n amiază, dacă eşti om serios. Să faci bine să-ţi iei catrafusele şi s-o-ntinzi că aici nu-i Podu Roşu!

 Atunci Titi s-a apropiat de gard şi Ghiţă, când s-a uitat mai bine la el şi l-a recunoscut a început să plângă ca un copil, cu hohote. Aşa trăiau ei aici; ştiau tot unii despre alţii. Erau o familie mare care locuia în casele de pe stradă aşa cum locuiesc membrii unei familii în camere separate. Astăzi, coana Vetuţa, purtată pe aripile amintirilor la vremurile de odinioară când trăiau mai aprinşi - că de drag, nu-i vorbă, îi era drag şi acum Titi, dar altfel decât atunci când îi era ei ruşine de dorinţa ce-i înfierbânta pântecul unde purtase cei trei copii - vărsă apa din lighean cărând-o cu găleata şi-l sprijini de ultima treaptă a scării, cu gând să-l ducă în magazie după ce închide găinile. În spate, la găini, o zări printre ostreţe pe Lituţa, nevasta lui nea Ghiţă. Lituţa descoperise o scândură desprinsă de la coteţul porcului, porcul ieşise, Dumnezeu ştia pe unde umblă, iar Lituţa, cu un ciocan în mână, căuta să bată scândura la loc.

- Ai auzit, vecină, ce-au făcut dracii de copii? A lu Cur Putred, a lu Balena şi a lu Ţâţucă.

-Nu vecină, că eu n-am ieşit azi în uliţă, am dereticat prin casă. Ce-au făcut?

- (Dereticat tu, ai dereticat la curu lui Titi, parca aţi fi tineri porumbei, acuma vă giugiuliţi) zise Lituţa în gândul ei privind-o pieziş pe Vetuţa. Nu putu să nu recunoască admirativ şi plină de invidie că Vetuţa, la vârsta ei, încă e femeie frumoasă… Ce-au făcut… Au intrat în casă la Şmaleri, acolo unde stă August Palton şi au băut ce-au găsit prin casă, s-au îmbătat şi au dormit ca niste glugi de păpuşoi. Asta au făcut! Ăştia-s copii? Ăştia-s diavoli, nu copii!

Coana Vetuţa, recunoscută pentru bunătatea inimii ei iertătoare şi înţelegătoare, încercă să le ia apărarea:

- Lasă dodă Lituţă, or fi fost curioşi şi ei şi apoi, ăla, Minelu nici nu închide uşa…

_ Ce lasă, surato? Azi un ou, mâine un bou! Ca ăştia de s-au îmbogăţit! De-au furat ţara dintr-un capăt, de la Revoluţie! Au tras ca câinii de ciosvârtă! Şi pe ăştia nu i-o fi bătut nimeni când or fost mici! Lasă azi, lasă mâini! Ce să caute în casa omului să-i scotocească prin lucruri şi să dea foc? Că cică au dat foc la băutură să vadă dacă arde! Dacă aprindeau casa şi de la ea, se aprindeau alte căşi?

- Ei, bine că nu s-a-ntâmplat. Da dumneata de unde ştii?

- De unde ştiu, de unde nu ştiu. Mai ies şi eu din casă să aflu ce se mai petrece în societatea noastră, ţuguie buzele doda Lituţa. Am fost la butic să iau nişte macaroane să-i fac lu al meu macaroane cu brânză, că i-a căşunat, şi mă-ntâlnii cu  Coşoveanca, toată plânsă şi smulsă. Cică Costin al ei a fugit de-acasă, de răul lu Coşoveanu că una-două “poc! poc” îl bătea pe-ăsta micu’ pe unde îl prindea. De la ea ştiu, cică a venit August Palton acasă mai devreme - că ştii că el vine numa’ noaptea, umblă ca huhureţii - şi i-a găsit pe ăştia dormind în pat ca fasolele-n păstaie, beţi curcă. I-a trezit binişor, le-a dat să bea limonadă - auzi la el, după ce că i-au făcut deranj pe-acolo şi i-au băut Caramelu primit de la sinagogă, le-a făcut limonadă! şi ăsta nu-i normal - i-a scos la aer, după asta l-a dus pe fiecare …”  Doda Lituţa nu mai apucă să spună unde îi dusese August pe copii. O bufnitură umată de o zdrăngăneală de ai zis că s-a surpat pământul şi a-nceput războiul străbătu negrul nopţii. Cele două femei se repeziră fiecare în curte, să iasă în stradă. Când trase poarta grădinii, Vetuţa îl zări pe Titi îngenunchiat la capătul scărilor, ţinându-se cu mâinile de ligheanul lui de baie şi mormăind ceva. Cu prezenţa ei de spirit, Vetuţa îşi dădu seama că nu-i bine să te apropii de un om în primele secunde după ce se loveşte, păţise şi ea. Se dădu la umbră şi încercă să distingă prin întuneric ce-a păţit Titi. titi, cu toată furia pe care-o dezvoltă o durere care te invadează în momentele imediat următoare lovirii, ţinea de cădiţă cu amândouă mâinile si o trântea de pietrele aleii vrând s-o facă ţăndări, pentru că din cauza ei căzuse. Vetuţa, privind scena, abia îşi ţinu hohotul de râs. Urmarea a meritat. Titi, pe care nu-l auzise în toată viaţa lor împreună nici drăcuind, tot dând cu ligheanul şi mormăind, când acesta se sparse în zdrenţe de plastic, explodă într-o înjurătură care era quintesenţa nemulţumirilor sale şi expresia supremă a  dispreţului său pentru această situaţie: ” ‘ Te-n gură!”

După aceste vorbe, nu mai rosti nimic. Se răcorise. Se adună de pe jos. Se îndreptă, aşa şchiopătând, înspre poartă, să vadă cine-l strigase. Din poartă, îl văzu pe Ghiţă căzut în mijlocul drumului şi se mai înveseli, îi mai trecu niţel năduful. ”S-a îmbătat şi ăsta! Dacă nu ştii să bei, mă Ghiţă, de ce bei?”  apoi, tare: ” ‘nă seara, don Ghiţă!”

- Bună, pe dracu’!

- Da’ ce s-a-ntâmplat cu dumneata, întrebă, din poartă, Titi, răcorit de-a binelea.

- A scăpat porcu’ în uliţă şi am vrut să-l prind. Am călcat strâmb şi am căzut. Asta s-a-ntâmplat.

Doda Lituţa apăru ca o furtună prin poartă, îl înhăţă pe Ghiţă de subsuori şi strigă la Titi “Hai, don Titi şi dumneata să m-ajuţi, că nu pot singură!”

Titi abia se dezlipi de poartă. Îl luară unul de-o subţioară, unul de alta şi-l cărară încet, gâfâind, până în casă. Abia acolo observă Lituţa sângele de pe obrazul şi de pe mâinile lui Titi. “Da’ ce păcatele ai făcut?”

- Am căzut. Ce să fi făcut? Mi s-a părut că aud cum mă strigă cineva şi am dat buzna din casă, m-am împiedicat de lighean şi am căzut.  Asta e. Mă duc acasă să mă cert cu Vetuţa. Sau să mă-mpac, zâmbi el într-o parte.

Gemetele lui Ghiţă le întrerupseră conversaţia. Titi se duse acasă iar Lituţa îl oblojea pe Ghiţă în timp ce-l bodogănea. “L-a strigat dracu’ din corci şi pe-ăsta! Auzi, se duce să se-mpace deşi nu-i certat cu muieri-sa! Li s-a suit curu’-n cap, lu alde Tismineni. A-nebunit lumea, ce mai calea-valea Şi tu, mă Ghiţă, ce dracu’ nu te uiţi pe unde calci? O să calci într-un căcat într-o zi şi n-o să-ţi dai seama! ”. 

“Am călcat în el când te-am cunoscut pe tine” zise Ghiţă în gând şi gemu strategic s-o îmbuneze pe Lituţa.

(va urma)