Provocarile sociale sunt de-a dreptul capcane sociale in Romania actuala. De la nasterea in maternitate, unde poti fi “uitat” uneori de personalul medical, la educatia cu programe ce se schimba dupa hachitele cate unui ministru la dificultatea de a avea o familie, o casa, un copil, o slujba, toate, viata, se constituie in provocari mortale. Pana la batranetea care poate fi degradanta daca o petreci in saracie, pana la locul de veci, aproape peste tot trebuie sa te gandesti la multhulita spaga.
Am plecat spre Bucuresti cu un tren de noapte, curatel. La locul improvizat pentru fumat am intalnit un domn. Si el mergea la Bucuresti. Din vorba in vorba, am destainuit fiecare scopul drumului la Bucuresti. “Ma duc la o intalnire a bloggerilor - a celor care au jurnale pe internet-, am decriptat, cu Ion Iliescu.” Am avut o discutie lunga despre comunism, socialism, realitatea din Romania de dinainte de ‘89 si cea actuala, prin comparatie, despre mineriade, despre politicieni si viata noastra de zi cu zi. Sigur, parerile noastre difereau. Ca o concluzie, am recunoscut amandoi ca trebuie sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului - Ion Iliescu este fundamental un politician de vocatie, manipularile mediatice care-l fac responsabil pentru mineriade sunt doar manipulari si ca a avut un rol decisiv in Momentul Targu-Mures, cand riscam sa devenim “a doua Jugoslavie”.
Bucurestiul mi s-a aratat ca un santier. In metrou, oameni tristi, cu priviri ingrijorate, pierdute intr-un gol din care nu vine nimic. Nici o iluzie. Pe carosabil ruleaza bara la bara masini de masini, prin ale caror geamuri fumurii se vad privirile incruntate. Pe trotuar, o batranica imbracata ponosit dar decent cauta intr-o sacosa de rafie, scoate un coltuc de paine si il arunca unui caine murdar. Adolescenti galagiosi trec vorbind tare si presarat cu trivialitati.
Intreb. Ajung la Club A. Cobor niste scari cenusii. Un pubb cu tavanul colorat de parca ar fi din plastelina; din care, din loc in loc, picura apa. Lume multa, tineri, cabluri ale televiziunilor, microfoane, fete dragute pe care le stiu de la tv. Inghesuiala.Toata lumea pare sa cunoasca pe toata lumea. Telefoane sunand, voci :”vine, vine Iliescu!” Frisonul binecunoscut al oamenilor de presa. Am ajuns tarziu, fiecare e infipt pe locul lui. Nu mai exista nici un loc liber. Ma striga Mihnea, il salut, ne imbratisam. Ma impresioneaza tineretea lui si incercarea de a si-o ascunde. Obturez obiectivele camerelor de filmat. O vreme stau in picioare, in margine, apoi, gandindu-ma la ce sansa ar avea femeile in politica, in acest univers macho din care o parte sta pe scaune privindu-ma indiferent; ma asez pe scara. E rece. Macar nu mai stau in fata camerelor. Horea Badau, vadit emotionat, cu vocea vibrand, deschide “ostilitatile”. Intrebarile vin firesc. Si raspunsurile. E o discutie sincera, deschisa. Oricate capcane incearca tinerii bloggeri, incitati de ineditul acestei discutii, sa-i intinda, sinceritatea domniei sale e dezarmanta.
Vlad Visky, bloggerul Trezirea2007, lanseaza, dupa mine, cele mai curajoase intrebari. Daca domnul Iliescu a evoluat de la sintagma “Mai animalule!”si de ce nu exista intelectuali de stanga, manifeshti. Simt in incordarea acestui tanar plapand, cu ochelari, cu ochi alungiti ca niste frunze de maslin, tensiunea unei intregi generatii aruncate in lupta sociala, aproape fara nici o sansa, in fata acestei cavalcade a ticalosiei si a parvenitismului. Si totusi, in sufletul lui “vad” dincolo de radicalismul opiniilor, in spatele lor, ascunsa, lumina sperantei si puterea tineretii care pe toate le biruie.
Radu Popa doreste confirmarea ingrijorarii generale ca ne-am indrepta inspre dictatura personala, prin instrumentul votului uninominal. O primeste.
Greger si Alex, doua voci distincte de “profesionisti” intr-ale bloggeritului, sunt nemultumiti de virarea discutiilor inspre politic. Ma gandesc cat de prezent este politicul peste tot in viata noastra, incepand cu pretul la caldura in care dormim acasa, la pretul gazului cu care gatim, la salariile si creditele noastre, la ingrijorarea care se strange in jurul nostru ca o plasa care nu ne mai da voie sa traim.
Domnul Ion Iliescu este atat de tanar, mult mai tanar decat multi cei din sala - care au sub 30 de ani -, povarniti fie de indispozitia de a-l vedea judecand cu o luciditate dezarmanta, cu prospetime, evenimentele si atitudinile, fie de propriile griji, dar cel mai adesea, cocosati de blazare adevarata, nu de poza ei.
Nu mai indraznim sa visam, sa ne facem iluzii, sa avem speranta. Aceasta este marea noastra pierdere, in razboiul cu capitalismul fitzos de cumetrie de care suntem agresati. Nu exista o putere a iluziei decat in doze foarte mici, nu mai indraznim sa credem ca societatea romaneasca s-ar putea vindeca de acest cancer care o roade pe dinauntru. Raman aceste voci singulare, contestatare - din prejudecata sau din dorinta de a fi altfel decat ceilalti - care clameaza o Romanie normala, o viata demna, dreptate. Mai ales dreptate.
S-a incheiat actiunea. Ii dau o carte de poezii lui Mihnea si una lui Victor Socaciu. Imi amintesc de adolescenta in care strangeam toate sticlele si borcanele din dulapurile mamei, chiar le goleam pe ascuns si pe cele pe jumatate pline, ca sa le vand si sa-mi adun bani sa intru la concertele lui Socaciu.
“Tropa trop, prin oras, schiopatatul galop/Un taran si doi cai tropa-trop.”
si
“Mi-e dor sa mai merg la un ceai/ Sa fiu iar liceeanul balai/ Sa n-am decat bani de tramvai/ Mi-e dor sa mai merg la un ceai/ Mi-e dor sa fiu iar pustiul rebel/ Fumand un chistoc de Camel/ Umbland uneori fara tel/ Mi-e dor sa fiu iar pustiul rebel”
… imi rasuna si acum in minte cu vocea unica prin vibratie a lui Victor Socaciu.
Se termina dezbaterea. Unii se grabesc sa se fotografieze cu Ion Iliescu, altii sa-si ia o bere. Eu, spre iesire. Urc scarile urate. Tinerii acestia minunati, cu ochii luminosi, altii incruntati vocifereaza, se striga. Presa il urmareste pentru interviuri. Afara, il salut pe Adrian cel cu filozofia. Are un blog diversificat, interesant ca un univers in formare. Imi spune ca e inacceptabil cum i-a lasat Ion Iliescu pe “astia sa fure” in spatele lui si “s-a facut ca nu vede”. Asta il enerveaza cel mai tare. Ii spun ca, probabil, n-a stiut.
Cum stau afara, langa pubb, ii vad trecand pe bloggeri si ii aud discutand. Sunt veseli si au in voce o emotie a constiintei responsabilitatii mesajului lor, oricare ar fi. Schimb cateva cuvinte cu Vlad Viski, care mi-a atras atentia prin seriozitatea si dramatismul cu care abordeaza problema stangii. Cativa imi spun ca si ei sunt de stanga, dar nu ar vrea sa faca parte din “stanga asta” (adica din actualul Partid Social Democrat ). Eu le replic ca am facut infarct din cauza PSD-ului. Ei se uita la mine ca la un extraterestru. Citesc in privirile lor :”si-atunci ce naiba mai ai de sperat?”. Le raspund in gand: “Atata vreme cat Ion Iliescu exista, stanga adevarata are o sansa. Stanga adevarata.”
Iese o femeie pe care am remarcat-o in sala, e subtire, are niste ochi dramatici si mari si trasaturi de intelectual. Vorbim despre Ion Iliescu, despre tineretea lui uluitoare, despre forta mesajului, despre sinceritate si luciditate. Ea spune: “Asta e blestemul acestei natii, sa-si devoreze conducatorii”. Raspund: “Poate de data asta, nu”.
Iese si domnul Iliescu. Ne luam bun ramas. Merg cu Mihnea si cu Lucia Ceuca, o duiosie de femeie, spre statia de metrou.
Imi pare rau ca trebuie sa plec. Imi pare rau ca nu putem opri timpul de a ramane impreuna. Vorbim, evident, despre aceasta seara si despre politica. Mihnea, galant sau curios sa inteleaga ce gandesc, ma conduce la gara.
Ma bucur imens pentru aceasta ocazie de a va cunoaste, pe voi, bloggerii preocupati de social. Sau de cultura. Sau de filozofie. Ma bucur ca am avut sansa sa-mi reincarc optimismul si sa ma contaminez de speranta. A fost o seara speciala. Una dintre intalnirile de care iti poti aminti mereu cu un zambet. Si va multumesc tuturor pentru ca ati fost prezenti cu inima. Asa cum a fost ea.
Si…. Ina a intrat in lumea bloggerilor!!! avansat de la rangul de comentator nervos la distinctia de blogger incepator. Sa-i dorim succes si s-o … citim! http://inah.weblog.ro/
Si un comentariu, zic eu, important, nu pentru ca vine de la un mare artist ci pentru ca este sincer si obiectiv.
M-a impresionat articolul, m-a bucurat si intristat in acelasi timp.
Motivele sunt multe si, cel putin din punctul meu de vedere, corecte.
Stanga! O pasiune, prin tot ceea ce inseamna ea, prin tot ceea ce trebuie sa ai pentru a te putea declara asa, pentru totdeauna si oricand. De aici si intrebarea: de ce atat de putini intelectuali declarati? Marea majoritate este de stanga, chiar daca nu o declara, iar motivele pot fi de toate felurile, rezultatul este important : sunt prea putini. Ce se petrece cu cei care sunt declarati?
Aici intram deja pe teritoriul PSD ului actual cu toate formele pe care le-a cunoscut pana acum, si te vei intreba, si ma intreb, de ce nu prea pot face purici pe acolo? Este doar o problema de comunicare? Probabil, si atunci m-as intreba de ce oare numai astfel de intelectuali cu incapacitate comunicationala au fost pe acolo si de ce marea majoritate, a celor care stiu sa zica DA in orice clipa, a izbutit sa se conserve neiertator la putere. Pe de alta parte, si Dl Iliescu, si Adrian Nastase, au condus acest fel de partid, au stiut de aceste conflicte si au preferat conservarea DA-istilor in detrimentul celor care au pareri si sira spinarii. Doar ca, in aceste conditii, nu domniile lor trebuie sa se intrebe de ce atat de putini intelectuali de stanga sunt declarati, sau, daca o fac, atunci sper ca vor fi inteles ceva din cele intamplate si vor acorda intelectualului locul pe care acesta il merita. Problema intelectualului care nu doreste sa se inregimenteze, dar este de stanga, o constituie in acest moment tocmai decizia de a afirma sus si tare acest lucru, pentru ca ne paste o perioada a marlaniei absolute, a ticalosiei fara margini, a totalitarismului in formele sale cele mai obtuze, iar oamenii care vor clama frumusetea nebanuita a acestei perioade incep sa fie fara ochi, fara urechi, fara papile gustative, fara suflet. Bocii si Stolojanii acestui mult clamat moment al adevarului si dreptatii sunt ca niste cyborgi inspaimantatori. Niste jucarii urate si periculoase.
Ma bucur ca ati avut revelatia unui om politic senzational, ma bucur ca sunteti suficient de multi pentru a inclina balanta in favoarea dialogului si a respectului fata de valoare si ma bucur ca aveti curajul de a scrie sub numele vostru ceea ce este demn de tot respectul. Imi pare doar rau ca am 57 de ani, cel putin teoretic, nepermis de multi.
Bravo, inca o data!
Mihai Malaimare
http://www.realitatea.net/136896_Ion-Iliescu-s-a-intalnit-cu-bloggerii.html#
27 raspunsuri so far ↓
Vania // ianuarie 23, 2008 at 12:07 pm
Mă bucur că ai revenit cu coarnele intacte!
Cum au rămas pereţii pe-acolo, mă sfiesc să întreb…
Gabriela Savitsky // ianuarie 23, 2008 at 12:18 pm
Vania,
coarnele, costumul de amazoana si calul le-am lasat acasa. numa ca acolo, mi-au crescut repede, alte coarne. o sa vezi la stiri ce rani are geoana la cap. pardon, gauri.
Confucius // ianuarie 23, 2008 at 4:15 pm
Sunt carcotas: sa inteleg ca a capatat accente de eveniment monden?
Cat despre Bucuresti, bucura-te ca ieri a fost o zi cu soare…
malaimare // ianuarie 23, 2008 at 5:59 pm
M-a impresionat articolul, m-a bucurat si intristat in acelasi timp.
Motivele sunt multe si, cel putin din punctul meu de vedere, corecte.
Stanga! O pasiune, prin tot ceea ce inseamna ea, prin tot ceea ce trebuie sa ai pentru a te putea declara asa, pentru totdeauna si oricand. De aici si intrebarea: de ce atat de putini intelectuali declarati? Marea majoritate este de stanga, chiar daca nu o declara, iar motivele pot fi de toate felurile, rezultatul este important : sunt prea putini. Ce se petrece cu cei care sunt declarati?
Aici intram deja pe teritoriul PSD ului actual cu toate formele pe care le-a cunoscut pana acum, si te vei intreba, si ma intreb, de ce nu prea pot face purici pe acolo? Este doar o problema de comunicare? Probabil, si atunci m-as intreba de ce oare numai astfel de intelectuali cu incapacitate comunicationala au fost pe acolo si de ce marea majoritate, a celor care stiu sa zica DA in orice clipa, a izbutit sa se conserve neiertator la putere. Pe de alta parte, si Dl Iliescu, si Adrian Nastase, au condus acest fel de partid, au stiut de aceste conflicte si au preferat conservarea DA-istilor in detrimentul celor care au pareri si sira spinarii. Doar ca, in aceste conditii, nu domniile lor trebuie sa se intrebe de ce atat de putini intelectuali de stanga sunt declarati, sau, daca o fac, atunci sper ca vor fi inteles ceva din cele intamplate si vor acorda intelectualului locul pe care acesta il merita. Problema intelectualului care nu doreste sa se inregimenteze, dar este de stanga, o constituie in acest moment tocmai decizia de a afirma sus si tare acest lucru, pentru ca ne paste o perioada a marlaniei absolute, a ticalosiei fara margini, a totalitarismului in formele sale cele mai obtuze, iar oamenii care vor clama frumusetea nebanuita a acestei perioade incep sa fie fara ochi, fara urechi, fara papile gustative, fara suflet. Bocii si Stolojanii acestui mult clamat moment al adevarului si dreptatii sunt ca niste cyborgi inspaimantatori. Niste jucarii urate si periculoase.
Ma bucur ca ati avut revelatia unui om politic senzational, ma bucur ca sunteti suficient de multi pentru a inclina balanta in favoarea dialogului si a respectului fata de valoare si ma bucur ca aveti curajul de a scrie sub numele vostru ceea ce este demn de tot respectul. Imi pare doar rau ca am 57 de ani, cel putin teoretic, nepermis de multi.
Bravo, inca o data!
Mordechai // ianuarie 23, 2008 at 6:24 pm
“Actorul” e tot Paunescu , dar Seicaru.
Gabriela Savitsky // ianuarie 23, 2008 at 7:37 pm
Multumesc, Mordechai. Eu asa imi aminteam, dar, in fine…
Maria Barbu // ianuarie 23, 2008 at 8:32 pm
@Gabriela
Am regretat din sufet ca nu am ajuns la intalnire, dar inteleg foarte bine cum a magnetizat presedintele Iliescu intreaga asistenta.
Ma bucura atat de mult emotia ta si sentimentul ca mai exista si piloni adevarati in lumea asta care se clatina. Unul dintre acesti piloni este Ion Iliescu. Presedintele Iliescu mie mi-a schimbat viata. Stand langa el m-am simtit atat de impresionata de modelul de lider, de om de Stat, pe care il intruchipeaza, incat am tentat un doctorat in leadership. Inainte de asta insa i-am dedicat o carte intreaga, foarte complex dezvoltata in jurul personalitatii sale politice, carte pe care in anul 2000 am lansat-o impreuna. Era acolo si Adrian Nastase, la prima lansare, cea de la palatul Elisabeta, iar la a doua eram doar noi, presedintele Iliescu si cu mine, la o librarie bucuresteana, ca doi intelectuali reprezentand generatii tat de diferite, dar avand acelasi ideal!
E un om extraordinar domnul presedinte, si cred ca e o favoare a sortii pentru noi ca ii putem fi aproape, macar din cand in cand!
ccozianu // ianuarie 23, 2008 at 10:01 pm
Pai problema stangii, n-o sa se rezolve prea curand, si-i pacat, zau asa.
In pofida a ce va inchipuiti, si anume ca : “Nu mai indraznim sa visam, sa ne facem iluzii, sa avem speranta.”, eu unul bag de seama ca visati, va faceti iluzii, si trageti la sperante. Vorba anglo-saxonului: ‘ai grija la ce speri, fiindca s-ar putea sa se implineasca’, cu implicatia ca atunci va fi vai si amar.
Iluzia e ca Iliescu mai are ceva de spus, si ca poate avea o contributie pozitiva la chestia cu stanga.
Daca vreti sa aveti sperante, trebuie sa priviti (dincolo de eventualele simpatii sau antipatii personale) la intelectuali cum ar fi Vasile Dancu (sunt sigur ca mai sunt multi altii). Daca veti compara vorbaria de lemn a lui Iliescu (http://ioniliescu.wordpress.com/2008/01/15/locul-si-rolul-stangii-astazi/ par egzamplu), cu scrisul limpede si la obiect al lui Vasile Dancu ( http://vasiledancu.blogspot.com/2008/01/stnga-pe-care-va-trebui-s-o-reinventm.html ) , veti descoperi ca nu exista termeni de comparatie. Si nu ma refer neaparat la continutul ideologic despre care ar fi o discutie mai lunga, ci pur si simplu la eleganta si simplitatea expunerii, la stapanirea limbii romane.
In rest, Ion Iliescu, inca priveste spre lumea inconjuratoare prin ochelarii imprumutati de la un anume domn Karl Marx, si nu da semne ca a inteles mare lucru din evolutia stangii occidentale. Modelul stangii romanesti trebuie sa fie un Tony Blair, nu un Karl Marx scos de la naftalina, cum propune Ion Iliescu.
Ion Iliescu ar trebui sa se retraga, cuminte, si sa-si scrie memoriile, cu sinceritate. Abia atunci stanga romaneasca o sa dea semne ca intra in normalitatea politicii contemporane. Iar aceasta normalitate nu se bazeaza pe modelul patriarhului intelept si de neinlocuit, ci se bazeaza pe principiul ca nimeni nu e de neinlocuit. Sunt foarte multi oameni competenti, cu o cultura solida si cu un trecut ireprosabil.
Aceia trebuie sa conduca stanga din Romania, dar cata vreme Ion Iliescu isi exercita ambitul de a se baga la inaintare, pur si simplu, cred eu - e teoria mea personala, din vanitate intelectuala, nu-i nici o speranta. Chiar daca stanga ajunge la putere, atat vreme cat va fi sub influenta lui Ion Iliescu nu se va intampla mai nimic bun.
A crede ca oameni ca Ion Iliescu (sau chiar si mai tanarul Adrian Nastase) ar fi cumva indispensabili unei evolutii pozitive a stangii romanesti, mi se pare o palma adresata ideii ca romanii sunt un popor cult, inteligent, si relativ bine educat.
Este pur si simplu peste poate ca sa nu se existe la asha un popor plin de talente, intelectuali de stanga mai capabili decat vesnicii Iliescu & Nastase. Acesti domni au avut sansa lor, au contribuit cum si cat au putut, e cazul sa se dea la o parte, asa cum se intampla peste tot in lumea normala.
krudus // ianuarie 23, 2008 at 10:22 pm
Omule, merci !…habar nu am cine esti dar esti super !…..multumesc frumos pt. sinceritatea si obiectivitatea relatarii.
radupress // ianuarie 24, 2008 at 12:21 am
Mie mi se pare de treaba Iliescu de fapt daca vreti sa il vedeti e la mine pe pagina intr-un video-reportaj de la intalnirea cu blogarii
dadatroll // ianuarie 24, 2008 at 4:08 am
JOS BASESCu!
Argusdre // ianuarie 24, 2008 at 8:08 am
@Gabriela
Fara suparare, dar acei tineri intelectuali care sustin ca-s de stanga , dar nu vor cu astia, sunt cam lasi.O gandire politica corecta demonstreaza ca la ora actuala orice timp pierdut este in favoarea dreptei.Apoi, ce asteapta acestia ? sa lupte altcineva pentru ei, sa le creeze un partid dupa gustul lor ?
Aici e vorba de intrat in lupta cu toate fortele impotriva dreptei (care tinda sa puna mana pe tot) si mai apoi, cu rabdare , cu cap, se pot transforma lucrurile.Mai degraba eu spun ca ei sunt nehotarati.
Gabriela Savitsky // ianuarie 24, 2008 at 8:38 am
Argusdre
sunt studenti. Dupa cat de “rai” si de negativisti erau am presupus ca traiesc modest, fac eforturi mari sa se “studenteasca” sau care lucreaza castiga cat de tigari, o bere si-o chirie. Cand esti sarac si te simti nedreptatit si mai esti si tanar inevitabil devii furios. Si te “duci” inspre extreme sau inspre negarea a orice.
Gabriela Savitsky // ianuarie 24, 2008 at 8:43 am
krudus,
iti multumesc pentru comentariu. Te-am citit si in alte “locuri” si mi-a placut felul tau de a gandi si a scrie.
Am fost acolo. Am stat pe scara de beton de la capatul scenei, pentru ca mi-a fost rusine sa stau in calea obiectivelor camerelor de filmat. Si pentru ca, la urma urmei, eram si eu un blogger venit de la Resita sa va cunoasca. Dupa asta, v-am si admirat ca rezistati in orasul acela si ca nu ati tratat cu prea mult dispret intalnirea cu un om care a condus Romania cu mana de otel in manusa de catifea, zic eu, care a facut tot ce s-a priceput ca sa stavileasca excesele si care are resurse nebanuite ale spiritului.
New: With Tags // ianuarie 25, 2008 at 1:12 am
Titlul in sine este o gluma proasta… cinica dar proasta. Ion Iliescu la Club A? Club A, clubul studentilor de la Facultatea de Arhitectura, aceeasi facultate ai carei studenti de atunci i-au cunoscut personal pe mineri, si nu doar ei. In “acel oras” care se pare ca nu ti-a priit. Acel oras pe care eu il iubesc, in care traiesc si traiam si atunci. Poate ca da, mi-a luat media mintile si obiectivitatea sau poate ca lucrurile se vad mai clar de la distanta, insa memoria e inca la locul ei.
Te rog sa imi accepti tot respectul si admiratia pentru pasiunea pe care o pui in lucrurile in care crezi si in acelasi timp infinita ura, dispretul si consternarea fata de obiectul pasiunii tale.
Iti urez din toata inima ca drumurile si cariera ta sa nu te mai aduca in acest oras, oricum prea plin de oameni care nu ii pot zice acasa si se comporta cu el ca atare.
Si pentru ca acesta este un off-topic, din partea mea il poti sterge dupa bunul tau plac.
Gabriela Savitsky // ianuarie 25, 2008 at 8:43 am
Nu am pretentia sa fie toata lumea de acord cu mine. Nici n-ar fi normal. Studentii de la arhitectura ar fi trebuit sa ia seama si la mizeria si prostitutia din Piata Universitatii, la acel focar al dezmatului intretinut cu bani de afara. Daca sunt entuziasti si cred in Bucurestiul lor ar fi trebuit sa aiba grija de el. De altfel, bucurestenii neaosi sunt foarte putini, cei mai multi au venit din tara datorita boom-ului industrial…
M-am simtit foarte bine in Bucuresti, nu-ti face griji, am avut una din zilele speciale din viata.
Nu cred ca e grsit sa pui pasiune in ceea ce faci. Iar obiectul pasiunii mele nu e cel care crezi tu ci unul mult mai diafan - Romania. De aceea toti cei care cred in destinul ei imi sunt dragi.
Doar asta aveti in mintea voastra segmentata: Iliescu - mineri - unii dintre voi.
Am crezut ca generatia care se va ridica in libertatea pe care ne-am dorit-o atat de mult, cu pretul vietii, va fi una rationala si sensibila. Cand colo, roi de creiere spalate si mobilate cu dezinformari…
Pune mana si citeste, domnule New: With Tags
La rece, despre dezbaterea Ion Iliescu-bloggeri « Horea Mihai Badau // februarie 1, 2008 at 3:41 am
[...] Rosca , Adrian Cristea, Cristi Sutu, Diana Dragomir , Mihnea Dumitru , Vlad Visky , Adina David, Gabriela Savitsky , Mihnea Georgescu, Ion Iliescu, Simina [...]
La rece, despre dezbaterea Iliescu - bloggeri « Asociatia Consumatorilor de Media // februarie 1, 2008 at 6:00 am
[...] Cristea, Cristi Sutu, Cristi Dorombach , Diana Dragomir ,Vlad Visky , Andrei Rosca, Adina David, Gabriela Savitsky , Mihnea Dumitru, Mihnea Georgescu, Ion Iliescu, Simina [...]
Nu uit, nu iert // februarie 14, 2008 at 3:19 pm
Suferi de ceea ce se numeste sindromul Stockholm; pentru ca altfel nu imi pot explica cum poti iubi un om vinovat de genocid - ma rezum doar la atat ca sa nu stau sa scriu pagini de acuzatii pe care istoria oricum le va consemna in dreptul celui mai mare rau care i se putea intampla Romaniei dupa caderea lui Ceausescu.
De fapt nici nu stiu de ce iti scriu; cei ca tine care ajung sa foloseasca drept argumente “agenturili straine” sunt iremediabil pierduti intr-o ceata a gandirii care a produs cele mai mari rele din istoria umanitatii, nazismul spre ex.
Anyway, un bolnav contagios este tinut intr-o zona izolata a spitalului pentru a-i feri pe cei sanatosi - o masura corecta, nu-i asa? Crezurile voastre au nenorocit milioane de oameni si ma pune pe ganduri acest lucru
Gabriela Savitsky // februarie 14, 2008 at 3:24 pm
Nu uit
n-am nici un sindrom. Poate premenstrual, dar ala-i din cand in cand… Cu ce sunteti mai buni voi care urati tot, fara sa aveti nicio logica decat ura.
Omul asta a construit ceva. Altii doar au fura si au distrus. Asta-i diferenta. A tinut tara intreaga. Oricum va trebui sa o vindem pe bucati, nu noi, copiii nostri sa achite datoriile externe de 50 de miliarde de dolari, pe care nu le-a contractat Iliescu, orice ai spune tu. Cei ca tine imi sunt complet indiferenti. Adica nu exista, decat ca niste fiinte umblatoare si rumegatoare.
Vania // februarie 14, 2008 at 3:51 pm
Am uitat… Cine-a vorbit înaintea ta?… Ori fu părere?
Gabriela Savitsky // februarie 14, 2008 at 4:08 pm
Vania,
fu noian întins de ape… Şi nici o minte să priceapă nu fu pricepută…
anca69 // februarie 28, 2008 at 10:10 pm
ce oameni!
“ccozianu spune: ….Iluzia e ca Iliescu mai are ceva de spus, si ca poate avea o contributie pozitiva la chestia cu stanga…”
impietriti intr-un mod de gandire stabilit de altii…daca cititi unele blogguri, veti vedea ca se copiaza, pana la identitate acelasi “sentinte” si “idei”. de 18 ani incoace. ce i-a mana in lupta pe oamenii astia? atata ura impotriva unui singur om??? iar unii dintre ei se mai si auto-numesc crestini!
mi-a placut foarte mult descrierea intalnirii cu bloggerii si m-a facut sa regret, inca odata, mai mult, faptul ca am ratat-o!
sper sa se mai repete. de data asta voi fi acolo! poate asa imi va trece sentimentul de inutilitate pe care il incerc in acest sfarsit de iarna…
multumesc! a fost o infuzie de speranta si curaj!
ccozianu // februarie 29, 2008 at 8:57 am
Ce oameni, dom’le … Si ce caractere … Unii il judeca pe iliescu si se auto-numesc crestini, altii ii judeca pe aia care il judeca pe iliescu si se si auto-numesc crestini … unii zic ca imparatul e gol, altii se jeluie de cata ura e impotriva imparatului … cine sa mai inteleaga ceva din toata harababura ?
Eu n-am nimic cu Iliescu, doamna, ii doresc sa manance o paine alba la pensie, iar doamnei Gabriela insanatosire grabnica si sa lege politichia de gard cat mai repede, fiindca ea are alta chemare si alte responsabilitati. I-am zis asta mai de mult si tare m-a intristat sa aflu ca am avut dreptate.
anca69 // februarie 29, 2008 at 9:19 am
Oameni adevarati, caractere adevarate!
Primele fotografii de la dezbaterea Iliescu-bloggeri, organizata de Asociatia Consumatorilor de Media. moderator: horea mihai badau « blog de ardelean // mai 15, 2008 at 4:18 am
[...] Cristea, Cristi Sutu, Cristi Dorombach , Diana Dragomir ,Vlad Visky , Andrei Rosca, Adina David, Gabriela Savitsky , Mihnea Dumitru, Mihnea Georgescu, Ion Iliescu a scris AICI si AICI, Simina [...]
Candidati la … blogosfera? « blog de ardelean // mai 15, 2008 at 5:11 am
[...] Sutu, Cristi Dorombach , Diana Dragomir ,Vlad Visky , Andrei Rosca, Adrian Ciubotaru, Adina David, Gabriela Savitsky , Mihnea Dumitru, Mihnea Georgescu, Simina [...]
Scrieti un comentariu