Cum a numit-o foarte inspirat Mihnea , întâlnirea de marţi la care am confirmat că voi participa, în calitatea de viitoare “amazoană”, mi-a creeat în aceste zile rotocoale fierbinţi în stomac. Nu mi-e frică de oameni; nu sunt mizantroapă pe de-a-ntregul, nici măcar un blogger versat nu sunt, sunt un om care a trăit cu inima deschisă, ca un palton care-şi flutură pulpanele în vânt când alergi, cu sinceritate (de care vorbeste pe blogul ei Corina), care a reacţionat cu o inocenţă - pe care din pudoare şi respect de sine n-o numesc de-a dreptul credulitate - la provocările realului. Iar provocările realului , pentru cei preocupaţi să înţeleagă ce se întâmplă în lumea în care trăiesc şi mai ales de ce se întâmplă, înseamnă provocări sociale.
Deşi blogul pare un turn de fildeş din care autorul priveşte lumea cu superioritate, nu este deloc aşa. Suntem suma şi esenţa experienţelor noastre de viaţă. Suntem drumul pe care l-am străbătut ca să ajungem să avem privirea pe care o avem. Am adunat şi am procesat informaţii de cele mai diverse, de când am văzut lumina zilei până unde am ajuns. Suntem şirul de oameni înscrişi in genele noastre, suntem rezultatul a miliarde de combinaţii genetice, sublimate în culoarea ochilor fiecăruia, în felul în care întoarcem capul când suntem strigaţi, în felul în care schiţăm un zâmbet. Şi prin asta suntem unici şi uluitori. Ca să “întoarcem” naturii care ne-a creeat şi lui Dumnezeu care a pus picătura magică de suflet în noi darul minunat al vieţii nu trebuie decât să trăim frumos. Trebuie să ne învingem egoismul şi să întindem o mână celui care are nevoie de ajutor. Trebuie să nu rănim natura şi să nu adunăm mai mult decât ne trebuie ca să trăim. Trebuie să fim buni şi înţelegători cu cei cu care ne întâlnim. Foarte mulţi de “trebuie”, pentru că nu este deloc aşa. Pentru că provocările socialului ne-am întins şi ne-au comprimat sistematic, ne-au rănit şi ne-au speriat. Pentru că lumea noastră e mult mai rea decât a fiarelor sălbatice. Dacă nu ne putem ucide, din raţiuni juridice sau etice sau morale, putem să ne umilim şi să ne jignim. Putem, cu o vorbă, să ne “stricăm” inima unul altuia. E foarte uşor să răneşti. E infinit mai greu să controlezi cuvintele şi să le alegi pe acelea care construiesc.
Suntem mici, multe, miriade de universuri paralele şi singure. Universuri care tânjesc după comunicare, după împărtăşire, după empatie. Suntem lumi între care aruncăm “podul” cuvintelor. Sper că marţi vom reuşi să le găsim pe cele bune. Că vom construi o oră, două, de armonie. Sunt convinsă că domnul Ion Iliescu nu ne va lăsa să ne rănim.
La bună vedere!
11 raspunsuri so far ↓
Gabriela Savitsky // ianuarie 20, 2008 at 11:48 am
Ina draga,
iti multumesc pentru sfat. Nu am imprimanta, acasa - sunt copil saracutz.
O sa ma pregătesc serios pentru intalnirea de marti, si sinceritatea este si marele meu atuu si marele meu pacat. Uneori sinceritatea raneste. Si iti face rost de dusmani siguri, pentru ca oamenilor nu le place sa le spui ca ii cunosti si le citesti gandurile si intentiile. O sa incerc sa fiu cuminte, mai ales ca sunt o provinciala si am destui “prieteni” aici, nu mai e cazul sa-mi fac altii.
Ti-am trimis un e-mail. Sper sa fii de acord.
Gabriela Savitsky // ianuarie 20, 2008 at 12:25 pm
Ina,
l-am ascuns. Era prea “rautacios”. Oricum, ideea cu “amazoanele” e co-lo-sa-la! Demult n-am mai auzit ceva atat de “adanc”!!!
Mihnea Georgescu // ianuarie 20, 2008 at 12:54 pm
Gabriela,
Îţi transmit şi ţie o leapşă inedită, apolitică:
CE DOREAM SĂ MĂ FAC ATUNCI CÂND ERAM MIC(Ă)?
Vania // ianuarie 20, 2008 at 1:24 pm
Am observat dispariţia Amazoanelor… Nu cred că ar fi observat cineva maliţiozitatea… (Argus a comis ceva pe aceeaşi temă).
Sper să dărâmi, marţi, cât mai multe ziduri!
Maria Barbu // ianuarie 20, 2008 at 5:15 pm
@Gabriela,
astept ziua de marti si pentru a te vedea acolo.
Te imbratisez cu drag si prietenie,
Maria
Gabriela Savitsky // ianuarie 20, 2008 at 6:51 pm
Vania,
de fapt, speri să-mi rup coarnele, lasă că ştiu eu…
Gabriela Savitsky // ianuarie 20, 2008 at 6:52 pm
Mihnea, merci. Voiam să mă fac poet. “Dicheter”. nu ştiam că asta te naşti. Am aflat, între timp. Acum îmi pare imens de rău că m-am născut cu un suflet ca un seimograf al durerilor lumii, dar asta e, n-am ce să fac.
corinacretu // ianuarie 20, 2008 at 11:18 pm
Iti urez succes, Gabi, nu ai de ce sa ai fluturi in stomac, cum se spune, pentru intalnirea de marti. Tu stii bine asta. Mi-ar fi placut sa va cunosc pe voi toti, ce experienta inedita, sa tot corespondezi si apoi sa-i vezi pe cei cu care ai tot vorbit - virtual, in realitate… Va urez tuturor intalnire placuta si de abia astept sa citesc ecouri pe blogguri. O seara buna, Corina
Confucius // ianuarie 21, 2008 at 11:09 am
As fi vrut tare mult sa vin si eu marti sa ne vedem la ochi. Dar am ceva important (bun si de suflet) de facut.
Pentru mine blogareala e un pas -timid- in Agora. L-am facut dupa multe ezitari. Inca le mai am…
Gabriela Savitsky // ianuarie 21, 2008 at 11:55 am
Confucius,
imi pare rau ca nu poti veni. Esti unul dintre bloggerii “de suflet” din parohia mea… Poate alt’data.
Politica si New Media » Postari » Jungla Amazoanelor Roşii // ianuarie 26, 2008 at 5:34 pm
[...] si pe Iliescu in postura de blogger in club A, ca un fel de tatuca binevoitor. Adaug comentariul Gabrielei Savitsky: "Sunt convinsă că domnul Ion Iliescu nu ne va lăsa să ne [...]
Scrieti un comentariu