Am scris atat de mult pe acest subiect, din 2005, de cand il cunosc mai bine, din interior, incoace, incat mi s-au tocit si cuvintele si sensibilitatea, cred ca nu mai pot scrie altfel decat in stilul proces-verbal. Evident, am scris in gol. Nici nu am avut vreun semnal ca “scrisorile” mele insotite de declaratii olografe ale “copiilor din sistem” au ajuns la destinatar, respectiv, Bogdan Panait, Maria Muga, altii si altii… S-au luat niste masuri, totusi. De mascare. “Asa ceva nu se iegzista”. Asta spune intotdeauna SISTEMUL, cand apare o problema. Cand buboiul explodeaza. Doua preocupari sunt majore: sa nu ajunga la “presa” si “sa nu se auda la Bucuresti”.
Aproape intreaga societate romaneasca a devenit un sistem sensibil. Din cauza saraciei cronice, unele familii aproape ca nu mai pot asigura copiiilor lor mijloacele de subzistenta. Si atunci sunt nevoite sa-i abandoneze. Daca-l privim in devenirea lui istorica, acest fenomen al copiilor fara parinti a cunoscut cresteri si descresteri. Razboaiele, migratia economica, decesul parintilor sunt fenomene obiective. Saracia este una dintre cauzele teribile. Multe familii, sau jumatati de familii, pentru ca acesti copii provin in genere din familii dezorganizate, si-au pierdut “valoarea sociala de intrebuintare”. Nu mai au slujbe, nu mai au locuinte, nu au mijloace de trai dar, copiii vin pe lume - orice s-ar intampla. In 2006, m-am documentat si am scris un reportaj despre cresterea halucinanta a numarului de avorturi dupa 1990, in Timis. Irod ramasese undeva mult in urma. Si acum sunt femei care fac avorturi empirice. Si acum, cu atat mai mult acum cand sexul a devenit o practica uzuala in morala natiei noastre, neinsotit de dragoste, copiii nedoriti sunt la fel de multi ca inainte de 1989. Lipsa de educatie si de supraveghere, emanciparea prost inteleasa, promiscuitatea sunt la ele acasa.
Nou intrata in acest conclav al dramei si tragediei in stare pura, in 2005, in primul rand am vazut, am constatat, am cautat sa inteleg. Stiam, teoretic ca exista orfani. Copiii din “casele de copii” sau din “centrele de plasament” cum se numesc pompos acum, nu sunt chiar orfani. Parintii exista. Fie au plecat la munca in strainatate, fie si-au abandonat vechile familii si si-au inchegat altele si au abandonat copii, fie nu exista decat un singur parinte si acela in imposibilitate de a-si ingriji si creste copilul. Demersurile legislative au cautat sa “sparga” aceste centre in care erau si cate 200 de copii si sa le imparta in module ceva mai functionale si mai usor de articulat. Astfel, copiii institutionalizati sunt impartiti fie in Centre de plasament cu pana la 100 de copii, fie pe apartamente in sistemul “Apartamentul” unde locuiesc cate 4 - 5 copii cu asistentul social, ca intr-o familie obisnuita, fie in modulele de care vorbeste @despre copii cu familii surogat, mai exista Centre de zi, unde copiii din familii defavorizate servesc masa, dupa ce vin de la scoala si isi fac temele, intorcandu-se, apoi, in familie. Cred ca am epuizat paleta.
In 2005, din nevoia de a descentraliza Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Drepturilor Copilului a venit o Hotarare de Guvern (H.G.536/2005), binevenita, zic eu, dintr-un punct de vedere, cel al autonomiei si nociva din alte puncte de vedere - au devenit mai greu de controlat iar profesionalismul din interior este in cadere libera, fiind extrem de politizate, - care a faramitat subsistemele adiacente. Adica, centrele au devenit persoane juridice, cu buget propriu, cu posibilitatea de a-si gandi autonom dezvoltarea si adaptarea la provocarile socialului.
Daca inainte de aceasta Hotarare Directiile erau cele care manevrau tot, de la buget la personal, de la mijloace fixe la decizii sensibile in privinta situatiei copiiilor “beneficiari” ai sistemului de protectie, situatia s-a schimbat. Dificultatea de a articula un sistem flexibil, care sa raspunda fiecarui caz in parte cu “celeritate” cum cere Legea 272/2004, in INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI care ar trebui sa prevaleze in orice decizie, vine din pastrarea Comisiilor de Protectie a Drepturilor Copilului. Nu insist ca imi creste tensiunea. Ca sa aplici o masura pentru un copil aflat in dificultate, adica un copil care doarme in gara sau sub o scara de bloc, abuzat, flamand si disperat, trebuie sa astepti sa se intruneasca Comisia care sa stabileasca masura potrivita. Singurul Centru cu regim special este cel de Primire in Regim de Urgenta a Copilului, care il interneaza imediat si apoi prezinta cazul comisiei. S-au facut multe, dar mai e mult, mult loc de imbunatatire a sistemului de protectie. In treacat fie spus, comisia este condusa de secretarul judetului, membrii sunt mai mult formali, cel care ia decizia este seful comisiei, pentru fiecare sedinta, membrii primesc o indemnizatie care nu-i deloc de neglijat. “Interesul superior al copilului” este pus in umbra de cele mai lute ori de interese mult mai meschine si mai “lumesti”. Poate ca infiintarea unui Tribunal al copilului, sau desemnarea unor judecatori care sa ia masura in regim de urgenta, in fiecare judet, ar fi o solutie mai eficienta.
Incepand cu 2005, Directiile Generale au “deschis”, in urma cursurilor de formare, o alta varianta, pentru copiii aflati in institutii de ocrotire. Cea a “asistentului maternal”. Ce este un asistent maternal? O persoana angajata a Directiei, cu carte de munca si tot ce decurge din asta, care are in intretinere un copil incredintat de Comisie, copil provenit din Centrul de plasament. Va puteti inchipui cum s-a “serparit”, in stil romanesc specific, aceasta uriasa oportunitate de a avea salariu, vechime, indemnizatie pentru cresterea si ingrijirea copilului etc. Rata de esec este comparabila cu cea a reusitei. Oricine poate sa creasca un copil, nu-i asa?
La aceste “cazuri”, asistentul social ajunge “greu” sau niciodata, rapoartele de vizita sunt, de obicei, “favorabile”… Vom sti ce se intampla cu adevarat doar daca vreunul dintre acesti copii, raspanditi prin familiile din satele romanesti, va deveni, intr-o zi, scriitor. Ceea ce e greu de presupus, dar nu imposibil.
Tot pentru a drena” putin tragedia uriasa din societatea romaneasca, s-au infiintat Centre maternale, cu personal specializat, pentru sprijinul mamelor cu copii mici, aflati in dificultate. Nu sunt Centre cu regim de urgenta. Cuplurile mama - copil, pana primesc decizia Comisiei, stau sub pod, sau unde pot. Cat locuiesc in aceste centre, mamele beneficiaza de suport material (adapost, hrana, medicamente, consiliere psihologica, produse igienico-sanitare), timp de 6 luni, termen care poate fi prelungit pana la un an, copiii sunt protejati si ingrijiti de personal, mamele sunt indrumate sa se angajeze, sunt ajutate sa urmeze cursuri de calificare sau perfectionare. Nenorocirea este ca in prelungirea acestui sistem nu exista nimic. Cele mai multe cupluri se intorc de unde au venit si astfel, intreaga munca depusa de echipa timp de 6 luni sau un an, se spulbera intr-o clipa. Vin in centrul maternal mame abuzate, batute, mame minore sau gravide in ultimul trimestru de sarcina. Unele dintre el sunt nevoite sa-si abandoneze copiii, cum s-a intamplat in noiembrie, am scris pe blogul domnului Nastase… Unele mame au ajuns intr-asa un hal de ticalosie morala incat solicita sume de bani asistentilor maternali carora le “cedeaza” copilul… Sigur, intregul sistem poate fi imbunatatit, am cateva idei, dar nu mai am tragerea de inima necesara, multa vreme am vorbit in gol, sau ideile mele au fost fructificate de altii, care nici nu s-au ostenit sa-si aminteasca cine le-a imprimat impulsul initial.
De dinainte de Anul Nou, la noi in centru a venit o mama, nu stim care, cu paduchi. Dand de caldura, acestia s-au raspandit repede si s-au inmultit in capul tuturor copiilor si mamelor internate in Centru. Spalatul zilnic nu ofera nici o garantie. Toata lumea isi vede de treaba. Am incercat sa sugerez sa chemam pe cineva abilitat sa rezolve problema, exista riscul sa caram si noi acasa, paduchii, la copiii nostri… Singura solutie - eu nu sunt factor de decizie si nici nu lucrez direct cu copiii si mamele, dar nu pot sa nu observ - care s-a luat a fost aceea ca au chemat Deratizarea. Da, nu radeti, e real. Solutia ar fi ca, in “anticamera” centrului sa infiintam un spatiu de carantina, fiindca femeile nu vin din puf, vin, de obicei, din gara, de prin cine stie ce bolgii, murdare si vai de capul lor. Ori noi - asa e procedura - le bagam la un loc cu cele care s-au spalat cat de cat. Isi spala hainele impreuna, in aceeasi masina de spalat. Am avut, mai demult si un caz cu tuberculoza… la un loc, cu ceilalti copii … ce sa spun… o minunatie de sistem functional.Nu exista doctor angajat al Centrului nici macar part time.
In acest sistem, de protectie a copilului se investeste, din punct de vedere financiar, imens. As spune ca se risipeste imens. Pana in 2005, Directiile care nu “reuseau” sa cheltuiasca banii alocati erau premiate, exact cu suma economisita. De ordinul miliardelor…
Nu mai vreau sa-mi amintesc cate ticalosii am vazut si auzit…
Copiilor din Centrele de Plasament li se asigura, intr-adevar, conditii de trai. Multi dintre noi nu cheltuim pentru copiii nostri de-acasa cate 6 milioane de lei vechi, cat are un copil institutionalizat alocat pentru hrana, imbracaminte, incaltaminte, rechizite, pe luna… Acesti copii stiu multe, au vazut multe, nu prea vorbesc pentru ca le e frica sa nu fie aruncati afara “din sistem”. Se maturizeaza foarte devreme.
O sa povestesc cateva dintre istoriile acestor copii fara copilarie, tratati ca niste animale de “educatorii” care au ramas pe baricade, mosteniti din vechiul regim, unii dintre ei, cazuri patologice.
Cu ani in urma, un copil de cinci ani a fost transferat dintr-un Centru in altul. Si-a luat lucrusoarele, si le-a pus in rucsac, s-a urcat in masina. A ajuns la noua lui “casa” - asa numesc ei in argoul lor, “Casa de copii”. A coborat din masina si a intrat. Si-a pus rucsacul jos langa perete si a auzit niste icnete si bufnituri venind de pe un hol apropiat. S-a uitat intr-acolo. O femeie inalta, eleganta, calca in picioare un copil cazut la pamant. Ce a retinut copilul respectiv, acum “iesit din sistem” si descurcandu-se singur, ca femeia aceea, despre care mai tarziu a aflat ca se numeste Carmen, avea niste tocuri ascutite la pantofi. Ingrozit, si-a insfacat rucsacul si a zbughit-o pe usa. A umblat pana seara prin oras, brambura, dar pentru ca i se facuse foame si frig si nu cunostea pe nimeni, a intrebat unde-i “Casa” pe unii pe altii, si s-a intors… Trist… Acelasi tanar mi-a mai povestit ca, fiind mic, undeva la o “Casa” la tara, asistentii sociali ii tineau in rau cu capul “la scufund” pana “nu mai miscau”. Asta era una dintre distractii. O fata, acum maritata, cu copii, la casa ei, mi-a povestit ca, fiind la “Casa”, educatorii ii “bagau la dus” impreuna fete si baieti. Cu apa rece sau fierbinte, nu conta, trebuiau sa se spele; ingrijitorii le bagau intentionat sapun in ochi, daca plangeau luau bataie. Dupa ce terminau dushul, cand ieseau din baie primea fiecare cateva lovituri de nuia pe pielea goala. Era ca in iad: tortionarul cu biciul batand niste copii nefericit si plansi, ai nimanui. Aceste “rele tratamente” si le aplicau si ei, unii altora. De exemplu, “calatoria in valiza”. Era “ales” unul mic, inghesuit intr- valiza de lemn, sau de carton, incuiat, apoi valiza era impinsa pe scari. Unii au scapat cu viata si teferi. Altii, nu. In dormitoarele mari, cu 20 de paturi, suprapuse cate trei, se mai practica “parasuta”. Unul dintre copii, de obicei dintre cei mai slabuti si mai mici, erau pusi intr-o patura la patul al treilea si “lansati” in spatiu. Se izbeau de ciment.
Ma opresc aici, mai stiu si alte atrocitati, dar mi se face rau daca mi le amintesc…
“Casa” reprezinta epura societatii noastre minunate. Cinice. Criminale. Delasatoare. Fara suflet. Cei care supravietuiesc si reusesc sa se integreze social sunt niste eroi.
22 raspunsuri so far ↓
Ina // ianuarie 9, 2008 at 1:25 pm
nu pot comenta inca nimic. iarta-ma.
Gabriela Savitsky // ianuarie 9, 2008 at 2:53 pm
Ca sa vezi cat de bogati suntem ca avem copiii langa noi si putem sa-i crestem, oricum ar fi…
Ai vazut ca nu e suficient sa ai “pielea de gaina” pregatita? Eu ce sa mai zic, ca ma aflu in mijlocul taifunului tristetii, pe valurile acestei tragedii neintrerupte si de cate ori am vrut sa fac ceva sa indrept lucrurile mi s-a dat peste bot ca “trebuia s-o fac atunci cand eram mare scula”… frustrati pitici si nemernici… ne luam cu totii salariile speculand aceasta desfranata jale… cateodata imi vine sa ma duc in lume… asa, pe jos.
Ina // ianuarie 9, 2008 at 4:19 pm
stai ghinishor cu luatu la vale..ca nu e cazul…
traim intr-o lume nebuna si nedreapta.
si nu putem sa facem nimic sa skimbam asta..
ne salveaza cei dragi, cei frumosi…umorul, bata-l vina….amintirile….si altele..
nenorocirea e ca nu intereseaza pe nimeni dintre cei care ar putea naibii sa faca ceva.
asta e trist.
ne invartim ca niste aveoane fara culoar de aterizare de la turn si cam atat.
sa vedem cand s-o termina kerosenu’…ce facem…
pe cine mai dam vina.
Domino // ianuarie 9, 2008 at 6:39 pm
Problema copiilor “protejati” este politica in primul rind. Au fost presiuni internationale pentru a interzice adoptiile internatinale, si pina la urma s-au interzis. Romanii din Romania nu se inghesuie sa adopte copii bolvani sau romi, iar procesul de adoptie intern este foarte greoi. Romanilor din strainatate autoritatile le spun cu aroganta sa se repatrieze daca vor sa adopte din Romania, pentru ca intra in categoria strainilor. Ce mai conteaza discriminarea intre romani, pe asta nu are timp nimeni sa o studieze si sa o remedieze.
Despre ce interes superior al copilului e vorba? E vorba de bataie de joc intr-un sistem criminal. Sa iti mai spun ca autoritatile nici macar nu au statistici bine puse la punct, ca nu se stie sau nu se vrea sa se prezinte public date statistice despre copiii din sistem? Secretomania nu poate decit sa ascunda un sistem criminal, care se joaca cu viata celor mici.
Din pacate nu vad politicieni care sa doreasca sa ia dracul de coarne. Sau doresc, dar mai tirziu…mai tirziu poate fi mult prea tirziu.
neinfectat de comunism // ianuarie 9, 2008 at 7:36 pm
@Gabriela, nu inteleg de ce m-ai etichetat asa de repede antisemit doar pt ca am intrebat daca nu cumva ti-ai “infrumusetzat” numele de familie? Savitsky si mai ales particula sky inseamna cu totul alltceva in engleza si ma intrebam cum se pronuntza numele tau, Savit-sky, poate? Asta e singurul motiv pt care te-am intrebat!
Tu crezi ce vrei, dar eu nu am nutrit niciodata sentimente antisemite, nu fac parte din noua dreapta si habar nu am cine e Burlacu…vad ca unii s-au grabit deja sa ma “identifice” doar pt ca au nevoie sa isi proiecteze ura fatza de cel care nu e din “haita”…deocamdata raman neinfectat si neindentificat…
Gabriela Savitsky // ianuarie 9, 2008 at 8:08 pm
neinfectat de comunism,
stiu, sky inseamna cer… e asa de frumos…
numele meu e slav, inseamna “vrajba” - de la zavistie …
desi as vrea sa fie “pace”, dar nu reusesc…
Gabriela Savitsky // ianuarie 9, 2008 at 8:11 pm
Ina,
Mai e “kata” kerosen… Cat pentru o guvernare. Dupa care, vom trebui sa platim cele 40 de miliarde de euro, datorie externa contractata de onor statul roman dupa 1990.
Sa vedem ce mai avem… niste munti, niste ape, vreo trei paduri… terenuri. Zacaminte, nexam. Popor neinteresant. Poate niste copii pentru pedofilie… hm! o sa strambe din nas portareii… “Ce saracie!”…
Gabriela Savitsky // ianuarie 9, 2008 at 8:13 pm
Domino,
nu sunt politician, nici n-am de gand sa ma fac, dar stiu cum se poate rezolva aceasta problema care e una grava, teribila si infricosatoare. Mai incolo o sa scriu si solutiile…
Din pacate pentru mine si din fericire pentru restul, nu am destula putere sa fac ceea ce trebuie facut…
beranger // ianuarie 9, 2008 at 9:26 pm
De ce nu precizezi NUMELE acelor Case de Tortură?
Stefan RADOVEANU // ianuarie 9, 2008 at 9:56 pm
@
Gabriela SAVITSKY
V-am raspuns la Cronica ……, article precedent
Gabriela Savitsky // ianuarie 9, 2008 at 9:57 pm
beranger,
Tu ai face-o?
Astea se intamplau demult…
Am si niste declaratii ale unor fete violate, minore… Le-am trimis, scanate, pe e-mail… autoritatilor… crezi ca a facut cineva ceva? Mi-au schimbat locul de munca si m-au ostracizat… Atat.
Cum crezi ca o femeie puternica cum ma revendic eu a fi putea sa faca infarct?
Am vazut atatea…
Domino // ianuarie 9, 2008 at 11:46 pm
Gabriela, nici eu nu sunt politician, dar ma intreb, in tot Parlamentul Romaniei, nu se gaseste unul care sa isi puna intrebari despre cum merg lucrurile in sistemul romanesc “de protectie”? Sa le puna direct, in plen, si sa interpeleze reprezentantii guvernamentali.
Bine ar fi pentru copii sa exemplifici, sa lasam posterioritatii crimele acestor timpuri asupra copiilor Romaniei. Sau macar sa le faci publice la un moment dat, cind crezi tu ca ar fi bine.
Costin // ianuarie 10, 2008 at 1:29 am
Fara cuvinte, e cutremurator …
Aveti multa grija de sanatatea dumneavoastra — sa va dea Domnul –, in primul rand. Ca doar prin persoane ca dumneavoastra mai exista o speranta si aveti o datorie in primul rand fata de propriul copil.
Cat despre copiii orfani, vina este una colectiva si nu e neaparat politica e in mod esential culturala, fiindca pestele de la cap se impute. Oricat de bun ar fi un sistem, daca societatea romana “produce”, in masa oameni abrutizati si fara cel mai elementar compas moral — acesti copii, si nu numai ei ajung victime.
A trebuit sa vina revolutia sa ne dea libertatea de a recunoaste ca cultura romana este, intr-un mod esential, o incultura. Problema nu o s-o rezolve politicienii , pentru ca domniile lor (in frunte, din pacate si cu preferatii dumneavoastra, iliescu, nastase et. com) sunt produsele (sau de fapt rebuturile) educatiei intru incultura pe care natiunea si-a cladit-o cu manuta ei proprie, in special prin elitele intelectuale.
Ina // ianuarie 10, 2008 at 1:31 pm
@Gabriella
stii ce nu inteleg eu si pace?
de ce nu creste in noi neam afectiunea.
de ce nu se gasesc pentru copiii astia amarati familii iubitoare?
de ce trecem atat de nepasatori pe langa asa dureri?
e plin de caini de companie. plin de oameni preocupati “chinezeste” de marimea si forma rahatului cainelui propriu.
plini de oameni care isi pierd literalmente timpul mergand alene pe langa o corcitura indiferenta. si privind cu ura catre un copil fericit care vrea sa se joace cu corcitura aia imputita.
ce li s-a intamplat acestor oameni?
nu toti sunt batrani…bolnavi…neputinciosi…
multi sunt tineri….si multumiti de faptul ca “odorul” a facut cuinte kk si pp pe trotuar.
de ce nu creste in sufletul acestor oameni afectiunea pentru un sufletel nevinovat de copil?
ai, ca-s cu nervii, nu?
Gabriela Savitsky // ianuarie 10, 2008 at 2:05 pm
Ina,
cred ca se cultiva” un anumit egocentrism, subliminal si “la vedere”. Nu stiu, m-am intrebat si eu. Nu pot sa iau acasa toti copiii nefericiti. Am incercat, sa stii. Sunt deja “deformati” de sistem. Sunt ca niste caracatite. Daca te “prind” ca ii iubesti, te sufoca. Se pot face multe, pentru ei. Dupa ce termin serialul, scriu si solutiile pe care le vad eu.
La un moment dat, casa de copii s-a mutat acasa la mine. Unul mi-a vorbit la telefon de 4 milioane. Am platit. Si “l-am taiat” de pe lista de musafiri. O femeie, cu probleme mari, evident, l-a lasat pe fiu-su la mine o luna fara sa dea nci un semn de viata. Asta mic al ei, invatat cu toate draciile de pe strada, supravietuire, furat, cersit, si mai mare decat al meu, l-a invatat sa spuna minciuni, sa fie smecher, sa-i umble ochii dupa bani. A trebuit sa iau masuri. E dificil, dar nu imposibil sa-i redresezi. Am doi copii, tot de la casa, pe care i-am luat dupa mine, pe unde ma mai duc si eu. Sunt cuminti, invata bine, o sa-si dea bac’ -ul si o sa se inscrie la facultate. Cat timp sunt la scoala nu pot fi scosi in strada. Lipsa de dragoste e cronica in sistem. Din multe motive. Personaul e abrutizat. Toti suntem saraci si nu totdeauna saracia te face mai bun…
Gabriela Savitsky // ianuarie 10, 2008 at 2:11 pm
Costin,
cred ca orice suferinta peste care ai trecut e un bun castigat. Mult timp am crezut ca toti oamenii sunt ca mine.Intre timp, am avut marea sansa sa descopar ca sunt si mai buni si mai rai.
Iti multumesc pentru cuvintele tale frumoase, nu stiu daca e nevoie de oameni ca mine, experienta acestor ani, ultimii doi, imi spune ca dimpotriva, deranjez cu stilul meu direct…
Poate ca scriind, voi reusi sa “indrept” moravurile, nu stiu, sper…
Te mai astept. Si de oameni ca tine e nevoie, sinceri curati, onesti.
Florentina Ban // ianuarie 11, 2008 at 2:11 pm
Stimata doamna,
Sunt membru (vicepresedinte) in conducerea unei asociatii neguvernamentale, care este formata din romani din strainatate, inregistrata in Romania si in Olanda.
De mai multa vreme, NEPROTECTIA copilului in Romania reprezinta pentru noi un subiect de interes, drept pentru care am lansat nenumarate demersuri, la nivelul Romaniei sau la nivel international.
Stilul nostru, direct si agresiv de sincer, a deranjat de nenumarate ori “marimile” aflate la conducerea institutiilor ce au grija de copii in Romania, obisnuite sa NU fie contrazise, atunci cand declama MINCIUNILE cu privire la “reforma” din sistem.
Cred ca daca ne-am uni eforturile am reusi mai multe impreuna, decat fiecare singur…
Va invit sa veniti pe forumul nostru de discutii…cine stie, poate ca ne veti putea ajuta in demersul pe care il pregatim, la nivelul Comisiei Europene si a Parlamentului European, in favoarea copiilor romani.
Florentina Ban
Specialist in drept comunitar european
http://groups.yahoo.com/group/tribunarwwgroup/
SIBILLA // ianuarie 31, 2008 at 11:41 pm
… da ei sunt eroii, adevaratii eroi… micii omuleti cu privirea mereu trista… si tu Gabriela, esti un erou.. pentru ca, scrii, ai taria sa scrii… scrii nu atat despre ei, tu scrii pentru ei… Dumnezeu sa te binecuvanteze inger de vis… vegheaza-i si ocroteste-i asa cum numai tu stii sa o faci.. si, occroteste-ma si pe mine, da, de la distanta aia, dar… ramai langa mine…
NIKO
angel // mai 16, 2008 at 12:14 pm
…intr-adevar “sistemul de protectie a copilului” este la pamant. Cu toata reforma lui. Legile aparute dupa ‘89 si in special dupa 2000 au incercat sa faca lumina… n-au reusit. Inca sunt lacune foarte mari. Strategia nationala este aceea de a pune accent pe prevenirea abandonului. Cu ce? Cu cine? Lucrez intr-o institutie pentru prevenirea abandonului, infiintata nu de mult. Vreau sa fac ceva pt toti cei care au nevoie de ajutor. Nu se poate. Ti se pune pumnul in gat… Incepand cu oamenii angajati (pe care trebuie sa-i angajezi), buget, n-ai resurse alternative etc. Stam foarte prost la capitolul mentalitate. Venim la lucru ca sa ne luam leafa. Stam cu ochii pe ceas. La 4 fara un sfert pregatim plecarea si ne dam ochii peste cap ca maine iar venim la lucru. Facem facultati (ca numai cine nu vrea nu face) si mastere de dragul diplomelor la dosar. Mergem la cursuri, numai daca ne trimite cineva. Si nu se prinde nimic de noi. N-avem strop de initiativa. Facem doar ce ni se spune si doar 50%… Am trait experienta asta in calitate de formator la cateva cursuri… exact pe domeniul protectiei copilului… Am avut sentimentul ca am muncit degeaba. Am avut ocazia de a vedea sistemul de protectie a copilului in Europa. Si acolo sunt probleme. Dar e alta mentalitate in randul profesionistilor. Si pe buna dreptate sunt profesionisti. Una dintre solutii ar fi infiintarea ong care chiar sa faca treaba. Dar si aici e o problema. Trebuie ca ong respectiv sa fie suficient de diplomat incat sa reziste si sa aiba niste radacini bine infipte… Sincer mi-e scarba de tot ce se petrece si probabil ca in scurt timp voi renunta. Prea m-am luptat cu morile de vant. Si palele m-au lovit tot pe mine.
Gabriela Savitsky // mai 16, 2008 at 12:29 pm
angel,
da, ai mare dreptate… Stiu ca nu te consoleaza in nici un fel, dar peste tot e asa. Doar din loc in loc mai sunt si oameni exceptionali. Putini.
Mentalitatea este tributara saraciei generale si multor altor tare ale consumismului salbatec de la noi. E aproape imposibil sa “misti” ceva dar nu cu totul imposibil. Prima conditie este sa rezisti acolo unde esti si sa nu-ti schimbi profund mentalitatea. Poate va veni o zi cand lucrurile se vor aseza si cei care vor sa schimbe realitatile le vor schimba, vor avea “plaja” pentru proiectele lor. Pana atunci, poti sa faci un pic de bine in fiecare zi. O vorba buna. O incurajare. Un eveniment mic. Si o privire face mult, cateodata. In strainatate e altceva. Ei au un nivel de viata garantat, cei care nu vor sa stea in sant. Cei care vor sa stea in sant sunt “impinsi” sa iasa de-acolo… Noi facem cu totii supravietuire. E greu sa fii milos si bun cand tu nu ai asigurate nevoile. Sau e mai usor, nu stiu, nu m-am gandit… Maica Theresa n-avea nimic si a avut lumea intreaga. Noi nu suntem Maica Theresa dar macar un pic mai buni putem fi.
angel // mai 16, 2008 at 12:49 pm
Mentalitatea este tributara saraciei generale si multor altor tare ale consumismului salbatec de la noi…
Eu nu mai cred in asta. Mentalitatea nu este tributara saraciei generale ci lipsei profunde de self-esteem. Cel putin din punct de vedere profesional. Nu te respecti ca persoana, nu te respecti ca profesionist. Lasand la o parte trecutul glorios, au trecut aproape 20 de la Marea revolutie, am avut timp suficient sa ne autoeducam, sa vedem, ca profesionisti ce putem face pentru a face mai bine, am fost plecati, am vazut si “altceva”, am preluat “modele”, le-am adaptat. Am facut cu totii cate 2-3 facultati, asa, ca sa fie, sau pt ca erau locuri, dar n-am invatat nimic.
Ce se intampla si in invatamant e groaznic. In calitate de mama nu stiu incotro s-o apuc. Nici copiii, nici profesorii.
hai ca am dat-o deja dupa visini… Ideea e ca… sunt foarte multi copii in suferinta. Daca ar fi sa se faca o evaluare CORECTA a asistentilor maternali…, a personalului din diverse institutii… probabil ca italienii ar mai infiinta vreo 3-4 croitorii…
Gabriela Savitsky // mai 16, 2008 at 1:13 pm
angel,
Cine sa fac evaluarea? Cineva care ar avea joint venture cu italienii? Ca sa-si recruteze personal pentru croitorii?
Lasand gluma, oamenii sunt perfectibili.
Din pacate, la sefia administratiei noastre, prin tunelul politic au urcat tot felul de specimene. Pestele de la cap se-mpute.
Asta e una dintre explicatii pentru starea asistentei sociale de la noi.
E nevoie de o profunda revolutie morala - hai ca spun cuvinte mari dar asa este.
Sa iesim din zeama lui “merge si-asa”…
Scrieti un comentariu